PENTRU AVVA ZOSIMA
1) Povestit-a fericitul Zosima ca odata a sezut putina vreme in lavra lui
avva Gherasim si avea acolo pe unul iubit. Deci intr-o zi sezand noi si
graind pentru folos, a venit pomenire de cuvantul acela care a zis avva
Pimen, ca cel ce se prihaneste pe sine in tot locul afla odihna. Asemenea
si de cuvantul care a zis avva muntelui Nitriei. Ca intrebat fiind: ce ai
aflat mai mult in calea aceasta, parinte, el a raspuns: a se prihani si a
se defaima pe sine totdeauna. Pe care cuvant l-a si adeverit cel ce l-a intrebat, zicand: alta cale nu este, fara numai aceasta.
Deci pomenind noi de acestea, ziceam intre noi minunandu-ne,
cata putere au cuvintele sfintilor. Cu adevarat, orice au
grait, din lucru si din adevar au grait, precum a zis marele
Antonie. Si pentru aceasta sunt puternice, pentru ca s-au
grait de cei ce erau in lucruri, precum porunceste un intelept zicand: pe cuvintele tale sa le adevereze viata. Acestea
vorbind noi intre noi, a zis acela: si eu am incercat cu lucrul
aceste cuvinte si odihna care se face prin lucrarea lor. Ca odata
aveam in lavra aceasta iubit cu adevarat pe un diacon care
nu stiu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru
care ii aducea lui scarba. Deci a inceput a se purta catre mine
cu posomorare. Iar eu vazandu-l pe el posomorat asupra
mea, l-am intrebat ca sa stiu pricina scarbei. Iar el mi-a
zis: lucrul acesta l-ai facut si pentru aceasta sunt mahnit asupra
ta. Iar eu nestiind in sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea
acela ca am facut, il incredintam ca n-am nicidecum stire de
lucrul acela. Iar el nu se pleca, ci mi-a zis: iarta-ma, nu
cred ! Deci, ducandu-ma la chilie, ma incercam pe mine mai cu
deadinsul, de am facut un lucru ca acesta si nu aflam. Dupa
aceea l-am vazut pe el tinand sfantul potir si impartasind pe
frati si l-am incredintat pe el cu aceasta, zicand: nu ma stiu
sa fi facut ceea ce zici. Si nici asa nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi intru sine si aducandu-mi aminte de cuvintele acestea
ale sfintilor parinti si crezandu-le cu adevarat, am intors putin
gandul; si am zis intru sine: diaconul cu adevarat ma iubeste
si in dragoste pornindu-se, mi-a aratat ceea ce avea inima lui
pentru mine, ca sa ma trezesc si sa nu mai fac acest lucru. Insa,
ticaloase suflete, de vreme ce zici ca nu ai facut acest lucru, adu-ti aminte de celelalte rele care ai facut si nu le tii minte si socoteste, ca, precum cele ce ai facut ieri si alaltaieri le-ai uitat, asa si acest lucru, l-ai facut si l-ai uitat. Deci, din gandul acesta mi-am plecat inima asa, cum ca cu adevarat l-am facut si l-am uitat, ca si pe cele mai dinainte. Apoi am inceput sa
multumesc lui Dumnezeu si diaconului ca printr-insul m-am invrednicit sa-mi cunosc greseala si sa ma pocaiesc pentru dansa.
Deci sculandu-ma cu astfel de ganduri, m-am dus la chilia
diaconului, ca sa-i fac lui metanie si sa cer iertaciune, precum si sa-i multumesc. Si stand langa usa, am batut intr-insa. Si
acela deschizand si vazandu-ma, mi-a pus indata intai el metanie, zicandu-mi: iarta-ma, ca de draci am fost batjocorit, banuindu-te pentru lucrul acela ! Caci cu adevarat m-a incredintat Dumnezeu, ca tu cu nimic nu esti partas la acest lucru, nici nu stii catusi
de putin pentru el. Dar incepand si eu sa raspund pentru acesta si sa-l
incredintez, acela mi-a taiat cuvantul zicand: nu este trebuinta ! Deci a
adaugat fericitul Zosima zicand: iata smerenia cea adevarata, cum a aratat-o
pe ea inima celui ce o iubeste ! Caci nu numai ca nu s-a smintit asupra
diaconului, una, ca a presupus pentru dansul ceea ce nu stia si fara de
cuvant s-a scarbit asupra lui iar alta, ca nu a primit incredintarile lui,
care in asa fel erau ca puteau sa plece si pe un vrajmas, si cu cat mai
vartos pe un prieten adevarat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit,
precum am zis, ci si asupra sa si-a luat gresala care n-a facut-o, socotind cuvantul aceluia mai vrednic de credinta decat inima sa si nu numai atata dar s-a ispitit a se pocai inaintea lui, si-i multumea ca printr-insul s-a izbavit de pacatul pe care nicidecum nu-l stia.
2) Povestit-a fericitul Zosima, ca era un batran care locuia aproape de o
chinovie si era foarte bun si bland. Pentru aceea si acei din chinovie il
iubeau mult si il cinsteau. Aproape de batranul locuia si un frate.
Deci, intr-una din zile lipsind el, fratele indemnandu-se de vrajmasul, s-a
dus si a deschis chilia bstranului si intrand a luat toate vasele lui si
cartile si s-a dus. Iar dupa putin intorcandu-se batranul, cum a vazut
chilia lui deschisa si intrand si neafland vasele sale, s-a dus catre
fratele sa-i spuna lui ceea ce s-a intamplat. Dar stand afara de chilia
aceluia si strigand pe fratele, cum si-a vazut vasele sale puse in mijlocul
chiliei, caci fratele inca nu le stransese si nevrand sa-l vadeasca, sau
sa-l rusineze, pricinuind o treaba de nevoie, ca adica il supara
pantecele, s-a dat in laturi de la chilia fratelui pana ce va ridica
vasele din mijoc. Apoi intorcandu-se, a inceput a grai fratelui pentru alt lucru, nepomenind nimic de chilie, sau de vasele care le-a pierdut.
Iar dupa vreo cateva zile s-au dovedit vasele batranului. Si luandu-l pe
fratele oarecari cunoscuti ai batranului, l-au pus in temnita, nestiind
batranul. Iar batranul auzind de fratele ca este in temnita si nestiind
pricina pentru care fusese bagat in temnita, mergand catre egumenul
chinoviei din apropiere, unde era cinstit de toti fratii pentru faptele
lui bune, i-a zis lui: fii bun si-mi da putine oua si putine paini ! Iar
egumenul i-a zis: au doara a venit la tine cineva, avvo ? Iar batranul a
raspuns: da ! Deci, poruncind egumenul, i s-au dat cate a voit. Si luand
batranul, painile si ouale, s-a dus la temnita unde era fratele si a intrat la dansul. Iar el vazand pe batranul, a alergat si a cazut la picioarele lui zicand: iarta-ma ! Caci pentru tine sunt aici fiindca ti-am furat vasele. Si iata cartea ta este la cutare, iar haina ta este la cutare. Si pe rand le numara pe toate. Iar batranul zise catre el: Sa fie incrediniata inima
intrat . aici si nici nu stiu ta, fiule, ca nu pentru acestea am intrat aici si nici nu stiu ca pentru mine ai intrat aici. Ci auzind ca esti bagat in temnita, iar pricina pentru ce nestiind si mahnindu-ma pentru a te supara, am venit sa-ti fac mangaiere. Si iata ouale si painile, pe care le-am adus pentru tine. Dar de vreme ce m-am instiintat ca pentru mine esti tinut aici, voi face totul pana ce cu ajutorul lui Dumnezeu, te voi scoate din temnita. Si mergand, s-a rugat unora din cei slaviti ai lumii, caci era cunoscut si acestora batranul pentru fapta lui buna si trimitand aceia, au scos pe fratele din temnita.
3) Zicea avva Zosima ca mergand el in Sfanta Cetate ( + ) a
venit la dansul oarecare iubitor de Hristos si i-a zis: avvo, am un frate sezator impreuna cu mine si din ispita vicleanului am avut prigonire intre noi. Apoi eu pocaindu-ma, acela nu voieste sa se impace cu mine. Pleaca-te dar, pentru Domnul si-i vorbeste lui cele pentru pace. Iar el cum a auzit, indata a chemat pe fratele acela si i-a grait lui cele ce se cuveneau
pentru pace si unire. Iar el intai se parea ca se pleaca, apoi
socotind i-a zis: nu pot sa ma impac cu el, pentru ca m-am
jurat pe Cruce, ca de acum sa fiu neimpacat cu el. Iar egumenul
zambind, i-a zis lui: juramantul tau, frate, are acest fel de putere, ca si cum ai fi zis: ma jur pe Crucea Ta, Hristoase, ca nu voi pazi
poruncile Tale, ca voi face voia vrajmasului Tau diavol ! Deci, o frate, nu
numai esti dator sa faci sa stea mania cea rea, ci si sa te pocaiesti si
sa te caiesti pentru dansa si sa-ti prihanesti obraznicia ta, ca sa nu te mai rapesti de dansa. Ca si Irod de se caia si nu ar fi intarit juramantul sau, nu ar fi facut acea cumplita ucidere , taind pe Mergatorul inainte al lui Hristos. Deci, fratele umilindu-se pentru aceasta, s-a pocait inaintea fratelui sau si a lui avva Zosima si asa cu darul lui Dumnezeu s-au unit iarasi intru dragoste.
( + ) Ierusalimul.
4) Povestit-a ( + ) fericitul Zosima pentru un batran, zicand:
fiind eu intr-o manastire din Tir, a venit la noi un batran imbunatatit. Apoi citind noi la cuvintele batranilor - dupa cum era obiceiul intotdeauna - am venit la povestirea batranului aceluia, asupra caruia venind talharii, i-au luat toate lucrurile lui si s-au dus, lasand un sacusor pe care luandu-l batranul a alergat dupa dansii, strigand: fiilor, luati ce ati uitat in chilia voastra ! Iar ei minunandu-se de nerautatea lui, au intors iargai inapoi toate cate le luasera din chilia lui. Deci, citind noi aceasta povestire, mi-a zis batranul care venise la noi: acest cuvant foarte m-a folosit. Iar eu rugandu-l sa-mi
spuna ce folos a aflat dintr-insul, el a zis: oarecand petrecand eu in
locurile cele de pe langa Iordan, am citit povestirea aceasta. Si
minunandu-ma de batranul pentru nerautatea si blandetea lui, ziceam catre
Dumnezeu: Doamne, Cel ce m-ai invrednicit sa vin in chipul acestor sfinti
batrani, invredniceste-ma sa umblu si pe urmele lor si sa calatoresc pe
aceeasi cale pe care au calatorit ei,povatuindu-se de darul Tau. Acestea
rugandu-ma la Dumnezeu si avand intru mine aceasta dorinta, trecand doua
zile, cum sedeam in chilie am simtit pe unii ca au venit la chilie, care si
stand la usa au batut. Iar eu cunoscand ca sunt talhari, am zis intru mine:
multumesc lui Dumnezeu ! Iata vreme sa arat roada dorintei ! Si deci deschizand, i-am primit pe ei cu blandete si aprinzand lumina, am inceput a
le arata lor lucrurile zicand catre ei: nu va tulburati. Cred Domnului ca
nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi-au zis: ai aur ? Si am raspuns
lor: da, am trei bani si am deschis vasul inaintea lor si luandu-i pe
aceia, si toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iar eu, - zicea ferictul Zosima
- glumind, am zis catre batranul: ce a urmat dupa aceea ? Oare s-au intors
ca si cei de la batranul cel mai dinainte de noi ? Si a raspuns indata: sa
nu sloboada Dumnezeu. Caci nici n-am voit aceasta, ca sa intoarca, ce au
luat. Vedeti dar - zis-a Zosima - ce sporire lui si slava catre Dumnezeu
i-a dat dorinta si gatirea lui. Ca nu numai nu s-a mahnit pentru luarea
tuturor lucrurilor care avea, dar s-a si bucurat ca si cum s-a
invrednicit de un lucru cu adevarat prea mare.
.
( + ) Aceasta povestire se afla si in Limonariu, insa cu oarecare deosebire