CAPITOLUL 1
Îndemn spre pocăință și frică de Dumnezeu. Cele două vedenii.
1. În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul
Domnului către proorocul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
2. "Domnul S-a mâniat mult împotriva părinților voștri!"
3. Și spune-le celor rămași din popor: "Așa zice Domnul Savaot: Întoarceți-vă
către Mine", zice Domnul Savaot, "și atunci Mă voi întoarce și Eu către
voi", zice Domnul Savaot.
4. "Nu fiți ca părinții voștri, cărora le-au propovăduit proorocii
de mai înainte, strigând: Așa zice Domnul Savaot: Întoarceți-vă din căile
voastre cele rele și de la faptele voastre cele rele! Dar ei n-au ascultat
și nu au voit să ia aminte la Mine", zice Domnul.
5. "Unde sunt părinții voștri? Și oare profeții trăiesc ei încă?
6. Dar cuvintele Mele și poruncile Mele pe care le-am dat slujitorilor
Mei prooroci ca să le vestească n-au ajuns ele la părinții voștri? Domnul
S-a mâniat mult împotriva părinților voștri, încât ei s-au pocăit și au
mărturisit: Domnul Savaot ne-a răsplătit nouă după căile și după faptele
noastre, așa cum hotărâse să facă".
7. În ziua a douăzeci și patra din luna a doua, care se cheamă Șebat,
în anul al doilea al lui Darius, a fost cuvântul Domnului către proorocul
Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
8. "Am avut o vedenie în timpul nopții, și iată un om călare pe un
cal roșu; și stătea între mirți, într-un loc umbros, și în urma lui cai
roibi, murgi și albi.
9. Și am zis: "Cine sunt aceștia, domnul meu?" Și mira răspuns atunci
îngerul oare grăia cu mine: "Îți voi arăta acum cine sunt aceștia".
10. Și omul care stătea între mirți a răspuns: "Aceștia sunt solii
pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul!"
11. Și ei au răspuns către îngerul Domnului care stătea între mirți
și au grăit: "Am cutreierat pământul și iată tot pământul este locuit și
liniștit!"
12. Și a răspuns îngerul Domnului și a zis: "Doamne Savaot, până când
vei întârzia să arăți milă Ierusalimului și cetăților lui Iuda, pe care
le faci să simtă mânia Ta de șaptezeci de ani?"
13. Și îngerului care vorbea cu mine, Domnul i-a răspuns cu cuvinte
de mângâiere.
14. Și a grăit către mine îngerul care vorbea cu mine: "Vestește aceasta:
"Așa zice Domnul Savaot: Sunt plin de zel față de Ierusalim și față de
Sion;
15. Dar este puternică mânia Mea împotriva neamurilor trufașe! Căci
Eu Mă întărâtasem doar puțin, dar ele s-au înverșunat în rele".
16. Pentru aceasta, așa zice Domnul: "Mă întorc iarăși către Ierusalim
cu milostivire; templul Meu va fi zidit în el", zice Domnul Savaot, "și
funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim!"
17. Și vestește încă și aceasta: "Așa zice Domnul Savaot: Încă o dată
cetățile Mele vor avea belșug de bunuri, iar Domnul Își va revărsa din
nou îndurarea Sa peste Sion și va alege iarăși Ierusalimul".
CAPITOLUL 2
Vedenia despre rezidirea Ierusalimului și chemarea neamurilor.
1. Și am ridicat ochii mei și am privit, și iată patru coarne.
2. Atunci am zis îngerului care grăia cu mine: "Ce sunt acestea?" Și
el mi-a răspuns: "Acestea sunt coarnele care au împrăștiat pe Iuda, pe
Israel și Ierusalimul".
3. Apoi Domnul m-a făcut să văd patru făurari.
4. Și am întrebat: "Ce vor să facă aceștia?" Și El a răspuns: "Acestea
sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni n-a îndrăznit să ridice
capul. Iar ei au venit ca să doboare la pământ coarnele acelor neamuri
care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda, pentru a o risipi".
5. Și am ridicat ochii, m-am uitat și iată un om cu o funie de măsurat
în mână. Și i-am zis: "Încotro ai pornit?"
6. Și el mi-a răspuns: "Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lungimea
și lățimea lui!"
7. Și iată că s-a arătat îngerul care grăia cu mine și alt înger a
ieșit în întâmpinarea lui.
8. Și ița grăit, zicând: "Aleargă și spune tânărului acestuia: Ierusalimul
va fi locuit ca un oraș deschis, atât de mare va fi mulțimea de oameni
și de dobitoace înăuntrul lui.
9. Și Eu voi fi pentru el un zid de foc de jur împrejurul lui", zice
Domnul, "și voi fi slava lui în mijlocul lui".
10. "Sculați, sculați și fugiți din țara de la miazănoapte", zice Domnul,
"că v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerului;
11. Fugi, Sioane, și te izbăvește, tu care locuiești la fiica Babilonului.
12. Căci așa zice Domnul Savaot: "Pentru slava Sa, El m-a trimis la
neamurile care v-au jefuit pe voi; căci cel care se atinge de voi se atinge
de lumina ochiului Lui!
13. Căci iată că Eu rotesc mâna Mea peste ei și ei vor fi pradă pentru
cei care au fost robii lor, ca să vă dați seama că Domnul Savaot m-a trimis.
14. Bucură-te și te veselește, fiica Sionului, căci iată Eu vin să
locuiesc în mijlocul tău", zice Domnul.
15. "Și multe neamuri se vor alipi de Domnul în ziua aceea și Îmi vor
fi Mie popor și voi locui în mijlocul tău, ca să știi că Domnul Savaot
m-a trimis la tine.
16. Și va lua Domnul ca moștenire a Sa pe Iuda, în țara cea sfântă,
și va alege încă o dată Ierusalimul.
17. Să tacă tot trupul înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din locașul
Său cel sfânt".
CAPITOLUL 3
Vedenie. Marele preot Iosua. Schimbarea veșmintelor rele în bune
și făgăduința răscumpărării.
1. Și mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului,
și pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască.
2. Și a zis Domnul către Satana: "Ceartă-te pe tine Domnul, diavole,
ceartă-te pe tine Domnul, Cel care a ales Ierusalimul! Acesta nu este el,
oare, un tăciune scos din foc?"
3. Și era Iosua îmbrăcat în veșminte murdare și stătea înaintea îngerului.
4. Și a răspuns și a zis celor care stăteau înaintea lui: "Dezbrăcați-l
de veșmintele cele murdare!" Și i-a zis lui: "Iată ți-am iertat fărădelegile
și te-am îmbrăcat cu veșmânt de prăznuire!"
5. Și a mai zis: "Puneți mitră curată pe capul lui!" Și ei i-au pus
mitră curată pe cap și l-au înveșmântat, iar îngerul Domnului sta de față.
6. Și îngerul Domnului i-a hotărât lui Iosua astfel:
7. "Așa zice Domnul Savaot: Dacă vei umbla în căile Mele și de vei
păzi poruncile Mele, atunci tu vei cârmui casa Mea și vei păzi curțile
Mele, și Eu îți voi da ție dregătorie printre slujitorii Mei de aici.
8. Ascultă deci, Iosua, mare preot, tu și cei împreună cu tine care
stau înaintea ta; căci ei sunt oameni de prezicere. Iată Eu aduc pe Servul
Meu Odraslă.
9. Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră
sunt șapte ochi: iată că Eu voi săpa sculptura ei", zice Domnul Savaot,
"și într-o singură zi voi îndepărta nedreptatea din țara aceasta.
10. În ziua aceea", zice Domnul Savaot, "fiecare din voi va pofti pe
aproapele său sub vița și sub smochinul său".
CAPITOLUL 4
Vedenia sfeșnicului de aur, a ramurilor de măslin și a rezidirii
templului.
1. Și s-a întors îngerul care grăia cu mine și m-a deșteptat, ca pe
un om pe care îl trezești din somn.
2. și mi-a zis: "Ce vezi?" și am zis: "Iată văd un candelabru cu totul
de aur, cu șapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn
din care pornesc șapte țevi către cele șapte candele;
3. Iar alături, doi măslini, unul de-a dreapta vasului cu untdelemn
și altul de-a stânga".
4. Și am întrebat și am zis către îngerul care vorbea cu mine: "Ce
sunt astea, domnul meu?"
5. Și mi-a răspuns îngerul care grăia cu mine și mi-a zis: "Oare nu
știi ce sunt toate acestea?" Și am zis: "Nu, domnul meu!"
6. Și mi-a vorbit iar și a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către
Zorobabel: Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu" - zice Domnul
Savaot.
7. "Ce ești tu, munte înalt? Înaintea lui Zorobabel devii o câmpie.
Și el va smulge piatra din vârf în strigătele mulțimii: "Har, har, peste
ea!"
8. Și a fost cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
9. "Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu și tot mâinile
lui îl vor termina, și tu vei ști că Domnul Savaot m-a trimis la voi.
10. Căci cine a disprețuit vremea acestor începuturi mici? Ei se vor
bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui Zorobabel. Iar aceste șapte
(candele) sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul".
11. Și mi-am luat îndemnul și am zis către el: "Ce înseamnă acești
măslini unul de-a dreapta și altul de-a stânga candelabrului?"
12. Și l-am întrebat și a doua oară: "Ce înseamnă cele două crengi
de măslin, care sunt lângă cele două țevi de aur prin care se lasă în jos
untdelemnul?"
13. Și mi-a grăit, zicând: "Oare nu știi ce înseamnă acestea?" Și am
răspuns: "Nu, domnul meu".
14. Și m-a lămurit: "Aceștia sunt cei doi fii unși, care stau înaintea
Domnului a tot pământul".
CAPITOLUL 5
Vedenia cu sulul zburător, discul de plumb și cu două femei înaripate.
1. Și iarăși am ridicat ochii și am privit și iată un sul de carte care
se înălța în zbor.
2. și a grăit către mine, zicând: "Ce vezi tu?" Și am zis: "Văd un
sul de carte care zboară, lung de douăzeci de coți și lat de zece".
3. Și el mi-a tâlcuit: "Acesta este blestemul care se răspândește peste
fața a tot pământul, căci orice fur va fi nimicit de aici și orice am care
jură strâmb va fi pierdut.
4. I-am dat drumul", zice Domnul Savaot, "și se va duce în casa furului
și în casa celui care jură strâmb pe numele Meu și va rămâne în ea și va
nimici lemnele și pietrele ei".
5. Și îngerul care grăia cu mine a ieșit la iveală și mi-a zis: "Ridică
ochii tăi și vezi: Ce este arătarea aceasta?"
6. Atunci am grăit: "Ce este aceasta?" Și el mi-a răspuns: "Este efa
care iese la iveală". Și a spus mai departe: "În ea se află fărădelegea
a tot pământul!"
7. Și iată că s-a ridicat un disc de plumb, iar o femeie stătea în
mijlocul efei.
8. Și el a tâlcuit: "Aceasta este fărădelegea!" Și el a aruncat-o în
efă și a răsturnat lespedea de plumb deasupra ei.
9. Și am ridicat ochii mei și am privit și iată că au ieșit două femei.
Și vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Și ele
au ridicat efa intre pământ și cer.
10. Și am zis către îngerul oare grăia cu mine: "Încotro duc ele efa?"
11. Atunci el mi-a răspuns: "Ele merg să-i zidească o casă în pământul
Șinear și Acad și să o așeze acolo la locul ei".
CAPITOLUL 6
Vedenia cu cele patru care ieșind din munți; încununarea marelui
preot.
1. Și am ridicat iarăși ochii mei și m-am uitat. Și iată că ieșeau patru
care dintre doi munți și munții erau de aramă.
2. La carul cel dintâi erau înhămați cai roșii, iar la carul cel de-al
doilea erau înhămați cai negri.
3. La cel de-al treilea car erau înhămați cai albi, iar la cel de-al
patrulea, cai bălțați, puternici.
4. Și mi-am luat îndemnul și am zis către îngerul care grăia cu mine:
"Ce sunt acestea, domnul meu?"
5. Atunci mi-a răspuns îngerul și mi-a zis: "Acestea sunt cele patru
vânturi ale cerului, care ies după ce s-au înfățișat înaintea Stăpânului
a tot pământul.
6. Caii roșii înaintează spre țara de la răsărit; cei negri înaintează
spre țara de la miazănoapte; cei albi înaintează spre țara de la apus,
și cei bălțați înaintează spre țara de la miazăzi.
7. Puternici, ei înaintau nerăbdători să străbată pământul. El le-a
zis: "Plecați și cutreierați pământul!" Și ei au cutreierat pământul.
8. Și a strigat către mine și mi-a grăit, zicând: "Iată, cei ce se
îndreaptă către ținutul cel de miazănoapte au potolit Duhul Meu în țara
de la miazănoapte".
9. Și a fost cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
10. "Tu vei primi darurile celor întorși din robie, de la Heldai, Tobia
și Iedaia, și în aceeași zi mergi în casa lui Ioșia, fiul lui Sofonie,
care a sosit din Babilon.
11. Și vei lua argint și aur și vei face o cunună și o vei pune pe
capul lui Iosua marele preot, feciorul lui Ioțadoc.
12. Și-i vei zice lui în acest chip: "Așa grăiește Domnul Savaot: Iată
un om care va fi chemat Odraslă; acesta va odrăsli și va zidi templul Domnului.
13. Și acesta va rezidi templul Domnului. El va purta semnele regale
și va stăpâni și va domni pe tronul lui și un preot va fi la dreapta lui.
Între ei doi va fi o pace desăvârșită.
14. Și cununa va fi pentru Heldai, Tobia și Iedaia și pentru Ioșia,
fiul lui Sofonie, ca aducere aminte în templul Domnului.
15. Și oameni de la mari depărtări vor veni și vor zidi la templul
Domnului, și atunci voi veți ști că Domnul Savaot m-a trimis către voi.
Și aceasta se va întâmpla, dacă voi veți asculta cu credincioșie de glasul
Domnului Dumnezeului vostru!"
CAPITOLUL 7
Dumnezeu condamnă posturile fățarnice ale Evreilor și-i sfătuiește
spre îndreptare.
l. Și a fost, în anul al patrulea al regelui Darius, cuvântul Domnului
către Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care se cheamă Chislev.
2. Casa lui Israel a trimis pe Șarețer, dregătorul cel mare al oștirii
regelui, cu oameni, ca să câștige milostivirea Domnului
3. Să grăiască preoților din templul Domnului Savaot și proorocilor
într-acest chip: "Să mai plâng eu oare în luna a cincea și să mă înfrânez
precum am făcut atâția ani?"
4. Și a fost cuvântul Domnului Savaot către mine și mi-a zis:
5. "Vestește la tot poporul țării și preoților: "Dacă ați ținut post
și v-ați tânguit în luna a cincea și într-a șaptea, vreme de șaptezeci
de ani, pentru Mine, oare, ați postit voi?
6. Și dacă mâncați și beți, oare nu sunteți voi aceia care mâncați
și care beți?
7. Nu cunoașteți voi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin graiul
profeților de mai înainte, când Ierusalimul era locuit și pașnic, cu cetățile
sale dimprejur, și când Neghebul și Șefela erau locuite?"
8. Și a fost cuvântul Domnului către Zaharia într-acest chip:
9. "Așa grăiește Domnul Savaot: "Faceți dreptate adevărată și purtați-vă
fiecare cu bunătate și îndurare fată de fratele său;
10. Nu apăsați pe văduvă, pe orfan, pe străin și pe cel sărman și nimeni
să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!"
11. Dar ei n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie
și și-au astupat urechile ca să nu audă;
12. Și și-au învârtoșat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea
și cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul
proorocilor celor de altădată. Și a fost o mânie mare de la Domnul Savaot.
13. Și s-a întâmplat că după cum El a strigat și ei n-au auzit, tot
așa "ei vor striga și Eu nu-i voi auzi", zice Domnul Savaot;
14. "Și îi voi împrăștia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!"
Și tara a fost pustiită după aceea și n-a mai rămas nimeni în ea, fiind
prefăcută țara cea plăcută în pustiu.
CAPITOLUL 8
Binecuvântarea Ierusalimului și întoarcerea popoarelor către Domnul.
1. Și a fost cuvântul Domnului Savaot, zicând:
2. "Așa grăiește Domnul Savaot: Iubesc Sionul cu zel mare și cu patimă
aprinsă îl doresc".
3. Așa grăiește Domnul: "M-am întors cu milostivire către Sion și voi
locui în mijlocul Ierusalimului; și Ierusalimul se va chema cetate credincioasă
și muntele Domnului Savant, munte sfânt".
4. Așa zice Domnul Savaot: "Bătrâni și bătrâne vor ședea iarăși în
piețele Ierusalimului, fiecare cu toiagul în mână, din pricina vârstei
lor înaintate.
5. Și se vor umple piețele de băieți și de fete, care se vor juca în
piețele lui".
6. Așa zice Domnul Savaot: "Dacă acest lucru se va părea greu de făcut
înaintea ochilor restului acestui popor în zilele acelea, care va fi și
înaintea ochilor Mei cu neputință?" zice Domnul Savaot.
7. Așa grăiește Domnul Savaot: "Iată că Eu voi izbăvi pe poporul Meu
din țările de la răsărit și din țările de la apus.
8. Și îi voi aduce înapoi și ei vor locui în mijlocul Ierusalimului
și ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi Dumnezeu, în credincioșie
și în dreptate".
9. Așa grăiește Domnul Savaot: "Întăriți-vă mâinile voastre, voi care
auziți în zilele acestea cuvintele din gura proorocilor din vremea în care
s-a pus temelia templului Domnului Savaot, ca să se zidească templul!
10. Căci înainte vreme nu se răsplătea nici omul, nici dobitocul, și
cel care intra și cel ce ieșea n-aveau tihnă din pricina dușmanilor, și
Eu pornisem pe toți oamenii, unii împotriva altora;
11. Dar acum nu mai sunt ca înainte vreme față de restul poporului
Meu", zice Domnul Savaot.
12. "Ci acum se fac semănături în bună pace! Via își va da rodul ei
și pământul va da roadele lui, cerul va lăsa să pice rouă, iar Eu voi da
în stăpânire, restului acestui popor, toate bunătățile acestea.
13. Și se va întâmpla că, precum ați fost un blestem printre neamuri,
tot așa, o, voi, casa lui Iuda și rața lui Israel, vă voi izbăvi pe voi,
și veri fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci întăriți-vă mâinile!"
14. Căci așa zice Domnul Savaot: "Precum M-am hotărât să vă pedepsesc,
când aii întărâtat mânia Mea", zice Domnul Savaot, "și nu Mi-a fost milă
de voi,
15. Tot astfel M-am gândit și am să fac bine Ierusalimului în aceste
zile și casei lui Iuda. Nu vă temeți!"
16. Iată rânduielile pe care trebuie să le păziți: "Să spună omul adevărat
aproapelui său. Judecați și dați hotărâri drepte la porțile voastre;
17. Să nu cugetați fărădelege unul împotriva altuia și jurământul strâmb
să nu-l iubiți, căci toate acestea le urăsc", zice Domnul.
18. Și a fost cuvântul Domnului Savaot către mine zicând:
19. "Așa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a șaptea
și a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie și bucurie și zile
bune de sărbătoare! Dar iubiți adevărul și pacea!
20. Așa zice Domnul Savaot: "Și vor veni încă popoare și locuitori
din cetăți numeroase;
21. Și locuitorii dintr-o cetate vor merge în cealaltă, zicând: "Să
mergem să dobândim îndurarea lui Iuda și să căutăm pe Domnul Savaot!" "Merg
și eu!"
22. Și vor veni popoare multe și neamuri puternice ca să caute pe Domnul
Savaot în Ierusalim și să se roage Domnului".
23. Așa grăiește Domnul Savaot: "Și în zilele acelea zece oameni dintre
limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei și vor zice: Mergem
și noi cu tine, căci am aflat că Dumnezeu este cu voi!"
CAPITOLUL 9
Făgăduința binefacerilor dumnezeiești; proorocie despre chemarea
neamurilor.
1. Proorocie. Cuvântul Domnului împotriva țării Hadrac și către Damasc,
cetatea sa, căci Domnul are ochii Săi asupra oamenilor și asupra tuturor
semințiilor lui Israel;
2. De asemenea și către Hamat, care se învecinează cu Damascul, către
Tir și către Sidon, cu toată înțelepciunea lor.
3. Tirul și-a zidit întărituri și a strâns argint ca pulberea și aur
ca tina de pe ulițe.
4. Dar iată că Domnul îl va cuceri și va prăvăli în mare puterea lui
și el va fi mistuit prin foc.
5. Ascalonul va vedea și se va înspăimânta, Gaza va fi cuprinsă de
dureri năprasnice și Ecronul la fel, căci nădejdea lui s-a prăbușit. Și
nu va mai fi rege în Gaza și Ascalonul pustiu va rămâne nelocuit.
6. Cel de alt neam va locui în Așdod! Și trufia filisteanului o voi
nimici,
7. Și îi voi scoate sângele din gură și urâciunile dintre dinții lui.
Va fi și el un rest pentru Dumnezeul nostru și va fi ca o familie în Iuda,
iar Ecronul va fi ca Iebusitul.
8. Și Mă voi așeza ca strajă împrejurul Casei Mele, ca nimeni dintre
cei ce vin și pleacă și ca nici un asupritor să nu mai vină asupra ei,
căci Eu văd acum aceasta cu ochii Mei.
9. Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului,
căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare
pe asin, pe mânzul asinei.
10. El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim și arcul de
război va fi frânt. El va vesti pacea popoarelor și împărăția Lui se va
întinde de la o mare până la cealaltă mare și de la Eufrat până la marginile
pământului.
11. Iar pentru tine, pentru sângele legământului tău, voi da drumul
robilor tăi din fântâna fără apă.
12. La tine, fiica Sionului, se vor întoarce robii care așteaptă. Pentru
zilele surghiunului tău, chiar astăzi îți vestesc: Îți voi răsplăti îndoit.
13. Căci am întins pe Iuda ca pe un arc și pe Efraim îl pun săgeată
pe coardă. Și voi ațâța pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Iavane
(Grecia), și te voi preface în sabie de viteaz.
14. Și Domnul Se va arăta deasupra lor și săgeata Lui va țâșni ca fulgerul
și Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiță și va înainta în vijelia de la
miazăzi.
15. Domnul Savaot îi va ocroti și ei vor sfâșia și vor călca în picioare
pietrele de praștie și vor bea sângele ca pe vin. Și vor fi plini ca o
cupă de jertfă, ca și coarnele jertfelnicului.
16. Și în ziua aceea îi va izbăvi Domnul Dumnezeul lor; ca pe o turmă
va paște El pe poporul Său, și ei vor fi ca niște pietre de diademă, strălucind
în țara Sa.
17. Ce fericire și ce belșug va fi atunci! Grâul va veseli pe flăcăii
lui și vinul pe fecioarele lui!
CAPITOLUL 10
Făgăduința întoarcerii Evreilor din robie și sfărâmarea idolilor.
l. Cereți de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie! Domnul
scoate fulgerele și trimite ploaie; El dă omului pâinea și dobitoacelor
iarba.
2. Căci terafimii rostesc cuvinte deșarte, vrăjitorii au vedenii mincinoase.
și spun visuri amăgitoare și mângâieri deșarte. Pentru aceasta ei au plecat
ca o turmă și au fost supuși, căci n-aveau păstor.
3. Ci împotriva păstorilor arde mânia Mea și pe țapi îi voi pedepsi.
Căci Domnul Savaot va cerceta turma Sa, casa lui Iuda, și o va face calul
Său de cinste în vreme de război.
4. Din ea va ieși Piatra din capul unghiului, din ea țărușii de corturi,
din ea arcul de război, din ea vor ieși toate căpeteniile laolaltă.
5. Ei vor fi ca vitejii care calcă în picioare tina drumurilor în vreme
de război și se vor război, căci Domnul va fi cu ei, iar călăreții vor
fi de rușine.
6. Eu voi întări casa lui Iuda și voi izbăvi casa lui Iosif și îi voi
aduce înapoi, căci Îmi este milă de ei, și vor fi ca și când nu i-am aruncat,
căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor și îi voi auzi.
7. Și Efraim va fi ca un viteaz. Inima lor se va bucura ca de vin și
copiii lor vor vedea și se vor bucura și inima lor va tresălta de bucurie
în Domnul.
8. Și voi șuiera după ei și îi voi strânge la un loc, căci i-am răscumpărat,
și ei se vor înmulți neîncetat.
9. Și îi voi împrăștia printre popoare, și din mari depărtări își vor
aduce aminte de Mine și vor trăi acolo cu fiii lor și vor veni înapoi.
10. Îi voi scoate din țara Egiptului și din Asiria îi voi aduna și
îi voi aduce în pământul Galaadului și Libanului și nu va fi atâta loc
pentru ei.
11. Și ei vor trece prin marea Egiptului, și el va lovi valurile mării,
și toate adâncurile Nilului vor fi secate. Trufia Asiriei va fi doborâtă
și sceptrul Egiptului va fi scos.
12. Și în Domnul va fi puterea lor și în numele Lui se vor lăuda",
zice Domnul.
CAPITOLUL 11
Pustiirea țării; cei treizeci de arginți. Păstorii cei răi și pedepsirea
lor.
1. Deschide, Libane, porțile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi!
2. Vaită-te, chiparosule, căci a căzut cedrul și cei mai falnici, s-au
prăbușit la pământ. Văitați-vă, stejari ai Vasanului, căci a căzut pădurea
cea deasă.
3. Se aude vaietul păstorilor, căci mândrele lor pășuni au fost pustiite;
se aude răgetul puilor de leu, căci bogăția desișurilor Iordanului a fost
pârjolită.
4. Așa zice Domnul Dumnezeul meu: "Paște oile de junghiat".
5. Căci cei care le cumpără le junghie și nu au nici o vină, iar vânzătorul
lor zice: "Binecuvântat să fie Domnul, căci, iată, m-am îmbogățit", și
păstorii lor nu le cruță.
6. "Și Eu nu Mă voi mai îndura de locuitorii țării", zice Domnul. "Iată
că Eu voi da pe oameni, pe fiecare în mâinile vecinului său și ale regelui
său, și vor pustii țara și nu-i voi scăpa din mâinile lor".
7. Și m-am făcut cioban peste oile de junghiat din pricina neguțătorilor
de oi. Și am luat două toiege. Pe unul l-am numit "Îndurare", iar pe celălalt
"Legământ" și am început să pasc turma.
8. Și într-o lună am stârpit pe cei trei păstori, căci sufletul Meu
prinsese scârbă de ei și sufletul lor nu Mă mai putea suferi pe Mine.
9. Și am grăit: "Nu vă mai pasc! Cea care este de murit să moară, cea
de pierit să piară, iar oile care vor mai rămâne să se sfâșie între ele!"
10. Atunci am luat toiagul Meu "Îndurare" și l-am frânt, ca să stric
legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele.
11. El a fost stricat în acea zi, iar neguțătorii de oi, care luau
seama la Mine au înțeles că acesta a fost cuvântul Domnului.
12. Și le-am zis: "Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă
nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți.
13. Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului prețul acela
scump cu care Eu am fost prețuit de ei". Și am luat cei treizeci de arginți
și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.
14. Apoi am rupt și toiagul cel de-al doilea, "Legământ", ca să stric
frăția dintre Iuda și Israel.
15. Și a zis Domnul către mine: "Ia lucrurile unui păstor nebun;
16. Căci, iată, Eu voi ridica un păstor nebun în această țară care
nu va umbla după oaia cea pierdută și care nu va căuta pe cea rătăcită
și pe cea rănită nu o va vindeca și nu va hrăni pe cea sănătoasă, ci va
mânca pe cea grasă și îi va smulge unghiile.
17. Vai de ciobanul rău, care lasă turma în părăsire! Sabia să lovească
brațul lui și ochiul lui cel drept! Brațul lui să se usuce cu totul, iar
ochiul să rămână orb de tot!"
CAPITOLUL 12
Făgăduințe pentru cei din Ierusalim. Duhul Domnului peste casa lui
David și pedepsirea neamurilor vrăjmașe.
l. Proorocie. Cuvântul Domnului asupra lui Israel. Așa grăiește Domnul,
Care întinde cerurile ca un cort, Care pune temelie pământului și Care
zidește duhul omului înăuntrul său:
2. "Iată, voi face din Ierusalim cupă de amețire pentru toate popoarele
din jur; tot așa va fi și pentru Iuda, când Ierusalimul va fi împresurat.
3. Și în ziua aceea voi preface Ierusalimul în piatră de povară pentru
toate popoarele. Toți care o vor ridica se vor răni grav și se vor aduna
împotriva lui toate neamurile pământului.
4. În ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toți caii cu spaimă și pe
călăreți cu nebunie; și voi deschide ochii Mei asupra lui Iuda și pe toți
capii popoarelor îi voi lovi cu orbire.
5. Și vor grăi în inima lor căpeteniile lui Iuda: "Puterea pentru locuitorii
Ierusalimului este în Domnul Savaot, Dumnezeul lor!"
6. În ziua aceea voi face pe conducătorii lui Iuda ca un vas cu jeratic
în mijlocul lemnelor și o torță aprinsă într-un stog de snopi; și ei vor
mistui, la dreapta și la stânga, toate popoarele dimprejur, și Ierusalimul
va fi locuit și mai departe pe locul lui, în Ierusalim.
7. Și Domnul va izbăvi mai întâi corturile lui Iuda, ca seminția casei
lui David și trufia locuitorilor Ierusalimului să nu se ridice deasupra
lui Iuda.
8. În ziua aceea Domnul va întinde ocrotirea Sa asupra celor ce locuiesc
în Ierusalim, încât cel mai slab între ei să fie ca David, și casa lui
David să fie ca Însuși Dumnezeu, ca îngerul Domnului care merge în fruntea
lor.
9. Și în ziua aceea Mă voi sârgui să pierd toate neamurile care vor
veni împotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi vărsa peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului
duh de milostivire și de rugăciune, și își vor aținti privirile înspre
Mine, pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se
face pentru un fiu unul născut și-L vor jeli ca pe cel întâi născut.
11. În ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea de
la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului.
12. Țara se va tângui, fiecare familie deosebit: familia casei lui
David deosebit și femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit
și femeile ei deosebit;
13. Familia casei lui Levi deosebit și femeile ei deosebit; familia
lui Șimei deosebit și femeile ei deosebit;
14. Toate familiile care rămân, fiecare pentru sine și femeile lor
pentru sine.
CAPITOLUL 13
Izvorul curățirii, pedeapsa proorocilor mincinoși; proorocie mesianică.
1. În vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare pentru casa lui
David și pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curățirea de păcat și
de orice altă întinare.
2. Și în ziua aceea", zice Domnul Savaot, "voi stârpi din țară numele
idolilor, ca nimeni să nu-i mai pomenească; de asemenea voi da afară din
țară pe proorocii lor și duhul cel spurcat.
3. Și dacă va mai profeți cineva, vor zice către el tatăl său și mama
sa, care l-au născut: "Tu nu vei trăi, căci ai grăit minciună în numele
Domnului!" și atunci tatăl său și mama sa îl vor străpunge în clipa când
va prooroci.
4. Și în ziua aceea se vor rușina proorocii, fiecare de vedenia lui,
când va grăi ca un prooroc, și nu se vor mai îmbrăca cu mantie de păr ca
să spună minciuni.
5. Și fiecare va zice: "Nu sunt prooroc, ci plugar, căci cu plugăria
m-am îndeletnicit din tinerețile mele".
6. Și dacă va fi întrebat: "De unde ai rănile acestea la mâini?" El
va răspunde: "Am fost lovit în casa prietenilor mei!"
7. Sabie, deșteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarășului
Meu, zice Domnul Savaot. Voi bate păstorul și se vor risipi oile, și Îmi
voi întoarce mina Mea împotriva celor mici.
8. Și în toată țara", zice Domnul, "două treimi vor pieri, și vor muri,
iar cealaltă treime va fi lăsată acolo.
9. Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăți ca pe argint
și îi voi încerca cum se încearcă aurul. Ei vor chema numele Meu și Eu
îi voi asculta; și Eu voi zice: "Acesta este poporul Meu", și el va răspunde:
"Domnul este Dumnezeul meu!"
CAPITOLUL 14
Proorocii asupra Ierusalimului: apele vii, pedepsirea vrăjmașilor
și întoarcerea neamurilor către Domnul.
l. Iată că vine ziua Domnului, când se vor împărți prăzile tale în mijlocul
tău.
2. Și voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului,
și cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite și femeile necinstite. Atunci
jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va
fi stârpit din cetate.
3. Atunci Domnul va ieși la luptă și se va război împotriva acestor
popoare, ca în vreme de luptă, ca în vreme de război.
4. Și în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor,
care este în fața Ierusalimului, la răsărit; iar Muntele Măslinilor se
va crăpa în două de la răsărit la apus și se va face o vale foarte mare
și jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte și cealaltă jumătate
către miazăzi.
5. Și voi veți alerga prin valea munților Mei, căci valea munților
se va întinde până la locul unde Eu voi da izbăvire. Și veți alerga cum
ați alergat de frica cutremurului, în vremea domniei lui Ozia, regele lui
Iuda. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu și toți sfinții împreună cu El.
6. În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig și ger.
7. Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o știe; nu va fi nici
zi și nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină.
8. Iar în ziua aceea vor izvorî din Ierusalim ape vii: jumătate se
vor îndrepta către marea cea de la răsărit, iar cealaltă jumătate către
marea cea de la apus. Și așa va fi și vara și iarna.
9. Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi
Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur.
10. Țara întreagă va fi prefăcută în câmpie de la Gheba și până la
Rimon, spre miazăzi de Ierusalim. Și Ierusalimul va fi înălțat și va fi
locuit pe locul unde se află el, de la poarta lui Veniamin și până la locul
porții dintâi, adică până la poarta din colț, și de la turnul lui Hananeel
până la teascurile regelui.
11. Și vor locui în el, și nu va mai fi acolo blestem, ci Ierusalimul
va fi locuit în siguranță.
12. Dar iată care va fi prăpădul cu care Domnul va lovi toate popoarele
care s-au războit cu Ierusalimul: trupul dușmanului va putrezi stând în
picioare, ochii în orbitele lor și limba în gură.
13. În ziua aceea va fi de la Domnul mare spaimă printre ei și fiecare
va apuca de mână pe aproapele său și își vor ridica mâna unii împotriva
altora.
14. Și Iuda va lupta împotriva Ierusalimului, și bogățiile tuturor
neamurilor din jur, aur, argint și veșminte fără număr vor fi strânse la
un loc.
15. Și la fel cu acest prăpăd va fi prăpădul care va lovi calul, catârul,
cămila, asinul și toate dobitoacele care vor fi în acele tabere.
16. Și toți cei care vor fi rămas cu viață dintre neamurile acelea
care veniseră să lupte împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an
să se închine Împăratului, Domnul Savaot, și să prăznuiască sărbătoarea
corturilor.
17. Iar cele din neamurile pământului care nu se vor sui să se închine
în Ierusalim, Împăratului, Domnul Savaot, nu vor avea parte de ploaie.
18. Și dacă neamul Egiptului nu se va sui și nu va veni, nu numai că
ei nu vor avea parte de ploaie, ci va veni peste ei prăpădul cu care Domnul
va lovi neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
19. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și pedeapsa tuturor neamurilor
care nu se vor sui în Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
20. În ziua aceea va fi (scris) pe clopoțeii cailor: "Sfânt lui Dumnezeu!"
Și vor fi căldările în templul Domnului ca năstrapele înaintea jertfelnicului.
21. Și orice căldare din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă Domnului
Savaot. Și vor veni toți cei ce vor să jertfească și le vor lua și vor
fierbe carne și nu va mai fi nici un neguțător, în ziua aceea, în templul
Domnului Savaot.
|