CAPITOLUL 1
Neamul lui Tobit. Frica de Dumnezeu și năpasta bătrânului Tobit.
l. Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel, al lui
Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminția lui Neftali,
2. Care, în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, a fost luat în robie
din Tisbe, care se află la miazăzi de Cadeș Neftali, în Galileea de sus,
mai sus de Hațor, retras spre apus, și la miazănoapte de Șefat.
3. Eu, Tobit, în toate zilele vieții mele am umblat pe căile adevărului
și ale dreptății și am făcut multe binefaceri fraților mei și poporului
meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în țara Asiriei.
4. Când trăiam eu în țara mea, în pământul lui Israel, fiind încă tânăr,
toată seminția lui Neftali, străbunul meu, s-a despărțit de casa lui David
și de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru
jertfele lor; acolo fusese zidit templul în care locuiește Cel Preaînalt
și Sfințit pentru toate neamurile viitoare.
5. Toți frații mei și casa lui Neftali jertfeau vițelului lui Baal
pe care-l făcuse Ieroboam, regele lui Israel, la Dan, pe munții Galileii.
6. Mă duceam adesea singur la Ierusalim, de sărbători, ca să împlinesc
legea ce îndatorează pe tot Israelul pentru totdeauna. Mă duceam la Ierusalim
cu pârgă din roade și din animale, cu dijmă din vite și cu prima tunsoare
a oilor.
7. Și le dam preoților, fiii lui Aaron, pentru jertfelnic, iar o zeciuială
din vin și grâu, din măsline, din rodie și din celelalte roade ale pământului
o dădeam fiilor lui Levi care slujeau în Ierusalim; a doua zeciuială o
vindeam și în fiecare an mă duceam și o cheltuiam la Ierusalim;
8. Iar o a treia o dădeam orfanilor, văduvelor și străinilor care locuiesc
cu Israeliții; le-o aduceam ca dar din trei în trei ani. Noi o mâncam,
credincioși în același timp sfaturilor Deborei, mama tatălui meu, Ananiel,
căci eu, după moartea tatălui meu, am rămas orfan.
9. Ajungând în vârstă bărbătească, mi-am luat de femeie pe Ana, din
neamul nostru și ea mi-a născut pe Tobie.
10. Și când am fost dus în robie la Ninive, toți frații mei și toți
cei de un neam cu mine au mâncat din mâncărurile acelora.
11. Iar eu mi-am păzit sufletul și n-am mâncat,
12. Căci mi-am adus aminte de Dumnezeu cu toată inima mea.
13. Și mi-a dăruit Cel Preaînalt milă și bunăvoință înaintea lui Salmanasar
și am fost omul lui de încredere.
14. M-am dus în Media și am dat lui Gabael, fratele lui Gabri, din
Ragheșul Mediei, zece talanți de argint să-i păstreze.
15. Iar dacă a murit Salmanasar, s-a făcut rege în locul lui fiul său,
Sanherib; căile Mediei s-au închis, și eu nu m-am mai putut duce în Media.
16. În zilele lui Salmanasar am făcut multe binefaceri fraților mei
de neam:
17. Celor flămânzi le dădeam pâinea mea, celor goi, hainele mele, și
de vedeam pe careva din neamul meu mort și aruncat peste zidurile Ninivei,
îl îngropam.
18. Ba am îngropat pe ascuns și pe aceia pe care i-a ucis regele Sanherib,
când se întorceau fugari din Iudeea. Sanherib a ucis mulți Israeliți în
mânia sa. Și a căutat regele trupurile și nu le-a găsit.
19. Și s-a dus unul dintre niniviteni și m-a pârât la rege, că eu i-am
îngropat, și atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să mă ucidă,
de frică am fugit din cetate.
20. Și mi s-a jefuit atunci toată averea mea și nu mi-a rămas nimic,
decât numai Ana, femeia mea, și fiul meu, Tobie.
21. Dar n-au trecut patruzeci de zile, și regele a fost ucis de cei
doi fii ai săi care au fugit în munții Araratului. În locul lui s-a făcut
rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul fratelui meu, Anael,
peste toate veniturile regatului său și peste toată Cârmuirea casei lui.
22. Și a mijlocit Ahiacar pentru mine și m-am întors la Ninive. Ahiacar
însă era și paharnic și păstrătorul sigiliului, cârmuitor al casei și vistiernic.
Și Asarhadon l-a pus al doilea după el, și el era fiul fratelui meu.
CAPITOLUL 2
Orbirea lui Tobit și răbdarea lui.
l. Iar când m-am întors eu la casa mea și mi-au fost dați înapoi Ana,
femeia mea, și fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor,
s-a pregătit la mine un prânz bun și m-am așezat la masă.
2. Și văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: "Mergi și
adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre frații noștri,
robi în Ninive, iar eu te aștept".
3. Și a venit el și a zis: "Tată, unul din neamul nostru este sugrumat
și aruncat în piață".
4. Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieșit repede și l-am dus
într-o casă până după asfințitul soarelui.
5. Și apoi, întorcându-mă, m-am spălat și mi-am mâncat pâinea cu întristare.
6. Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice: "Prăznuirile
voastre se vor preface în jale și toate cântările voastre în tânguire".
Și am plâns.
7. Iar dacă a asfințit soarele, m-am dus și, săpând o groapă, l-am
îngropat.
8. Vecinii însă râdeau de mine și ziceau: "Tot nu se teme că va fi
ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar și iată iar se apucă de îngropat
morții".
9. Și chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare,
fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lingă zidul curții, cu fața descoperită.
10. Și n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Și pe când stam cu
ochii deschiși, vrăbiile au lăsat de sus necurăție în ochii mei și am făcut
albeață. Și m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii
cu o alifie, dar am rămas orb. Frații au rămas adânc întristați de aceasta.
Ahiacar a purtat grijă de întreținerea mea timp de doi ani, înainte de
a pleca la Elimaida.
11. Și atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă
lână și să țeasă pânză.
12. Ea aducea lucrul făcut și i se plătea; și o dată, peste plată,
a primit ca dar un ied pentru mâncare.
13. Și venind acasă, iedul a început să zbiere; și eu am întrebat pe
femeie: "De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului
lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat".
14. Atunci ea mi-a răspuns: "Mi-a fost dăruit peste plată". Și eu n-am
crezut-o și i-am zis să-l dea stăpânului și m-am înroșit înaintea ei. Ea
însă mi-a răspuns: "Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune?
Toată lumea știe ce ți-au adus".
CAPITOLUL 3
Rugăciunea bătrânului Tobit și a Sarei.
1. și cu sufletul adânc întristat, am suspinat, am plâns și m-am rugat
cu durere, zicând:
2. "Drept ești Tu, Doamne, și toate lucrurile Tale sunt drepte și căile
Tale sunt milă și adevăr, și Tu ești judecătorul lumii!
3. Adu-ți aminte de mine și caută spre mine și nu mă pedepsi pentru
păcatele mele și pentru greșelile mele și ale părinților mei. Căci noi
am păcătuit înaintea Ta!
4. Și am călcat poruncile Tale, și Tu ne-ai dat spre jaf la robie și
la moarte, ca să fim pildă de batjocură și de ocară la toate popoarele
printre care Tu ne-ai risipit!
5. Și acum toate hotărârile Tale sunt drepte, când Tu faci cu mine
după păcatele mele și după păcatele părinților mei, pentru că n-am împlinit
poruncile Tale și n-am umblat întru adevăr înaintea Ta.
6. Fă deci cu mine ceea ce binevoiești! Poruncește să mi se ia duhul,
ca să mă desfac și să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor
decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte și sunt cumplit
de amărât! Poruncește să fiu scăpat de această povară în locașul de veci,
și nu-ți întoarce fața Ta de la mine!"
7. Tot în ziua aceea s-a întâmplat ca și Sara, fiica lui Raguel din
Ecbatana Mediei, să sufere ocări de la una din slujnicele tatălui său,
8. Pentru că ea fusese măritată după șapte bărbați. Și Asmodeu, duhul
cel rău, îi ucisese înainte de a trăi ea cu ei! Și-i zicea slujnica: "Da,
tu ești cea care ți-ai ucis bărbații? Căci, iată, ai fost dată în căsătorie
la șapte, și n-ai avut noroc de nici unul!
9. Dacă bărbații tăi au murit, nu trebuie să ne pedepsiți pe noi. Du-te
și tu după ei, ca să nu vedem de la tine fiu sau fiică niciodată!"
10. Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare, plângea
cu hohote și s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se spânzure, dar
chibzuind ea, gândi: "Sunt singură la tatăl meu. De voi face aceasta, va
fi necinstire pentru el și voi coborî bătrânețea lui cu amărăciune în locașul
morților. Aș face mai bine să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi
dea moarte, ca să nu mai aud ocări în viata mea!"
11. Și în clipa aceea, întinzând brațele spre fereastră se ruga astfel:
"Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul meu și binecuvântat să fie numele
Tău cel sfânt și slăvit în veci! Să Te binecuvânteze pe Tine toate făpturile
Tale în veci!
12. Și acum către Tine, Doamne, îmi întorc ochii și fața mea și mă
rog.
13. Ia-mă de pe pământul acesta și nu-mi da să mai aud ocări!
14. Tu știi, Doamne, că sunt curată, că nici un bărbat nu s-a atins
de mine.
15. Și nu mi-am necinstit numele, nici numele tatălui meu în pământul
robiei mele. Sunt singură la tatăl meu, el n-are alt copil ca să-l moștenească,
nici frate pe lângă el, nici rudă, pentru care să fiu păstrată spre a-i
fi soție. Până acum am pierdut șapte bărbați. De ce aș mai trăi? Iar dacă
Tu nu binevoiești să faci să mor, atunci binevoiește a căuta spre mine
și a mă milui, ca să nu mai aud ocări!"
16. Și a fost auzită rugăciunea amândurora înaintea slavei marelui
Dumnezeu.
17. Și Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeața
lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu și să dea pe Sara,
fiica lui Raguel, de soție lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu,
duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o moștenească. Și în același timp
Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel,
s-a coborât din foișorul său.
CAPITOLUL 4
Tobit povățuiește pe fiul său a păzi poruncile lui Dumnezeu și-i
destăinuiește cei zece talanți dați lui Gabael.
l. În ziua aceea și-a adus aminte Tobit de argintul pe care-l încredințase
spre păstrare lui Gabael în Ragheșul Mediei.
2. Și el și-a zis în sine: "Eu mi-am cerut moarte. Aș face bine să
chem pe fiul meu Tobie, ca să-i spun de acești talanți până nu mor!"
3. Și chemându-l, i-a zis: "Fiule, când voi muri, să mă îngropi și
să nu părăsești pe mama ta; cinstește-o în toate zilele vieții tale, fă
ce-i place ei și să nu-i pricinuiești amărăciuni!
4. Adu-ți aminte, fiule, că ea a înfruntat multe primejdii pentru tine,
când te-a purtat în pântece. Și când ea va muri, s-o îngropi lângă mine
în același mormânt.
5. Adu-ți aminte în toate zilele, fiule, de Domnul Dumnezeul nostru
și să nu dorești a greși și a călca poruncile Lui. Să faci fapte bune,
în toate zilele vieții tale, și să nu umbli pe căile nedreptății.
6. Căci dacă tu lucrezi întru adevăr, vei izbuti în toate lucrările
tale, ca toți cei ce umblă după adevăr!
7. Dă milostenie din averea ta și să nu aibă ochiul tău părere de rău
când vei face milostenie. De la nici un sărac să nu-ți întorci fața ta,
și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu.
8. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin dă mai puțin, dar nu pregeta
să faci milostenie.
9. Și-ți vei aduna prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele,
10. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te cobori
în întuneric.
11. În fața Celui Preaînalt, milostenia este dar bogat pentru toți
cei ce o fac.
12. Păzește-te, fiule, de orice desfrânare! Să-ți iei femeie din seminția
tatălui tău, și să nu-ți iei femeie străină, căci noi suntem fii de prooroci.
Părinții noștri din vechime sunt Noe, Avraam, Isaac și Iacov. Adu-ți aminte,
fiule, că ei cu toții și-au luat femei din mijlocul fraților lor și au
fost binecuvântați în fiii lor, și urmașii lor vor moșteni pământul.
13. Așadar, fiule, să iubești pe frații tăi, și să nu te mândrești
în inima ta față de frații tăi și față de fiii și fiicele poporului tău,
încât să nu-ți iei femeie de la ei, pentru că din mândrie izvorăște pieire
și mare neorânduire, iar din lene, sărăcie și lipsă mare, căci lenea este
mama foamei.
14. Plata celor care lucrează pentru tine nu o amâna pe mâine, ci dă-le-o
îndată, căci și ție ți se va răsplăti, de vei sluji lui Dumnezeu. Ia seama,
fiul meu, în toate lucrările tale și fii bine crescut în toată purtarea
ta!
15. Ceea ce urăști tu însuți, aceea nimănui să nu faci. Vin până la
îmbătare să nu bei și beția să nu călătorească cu tine pe cale!
16. Dă celui flămând din pâinea ta și celui gol din hainele tale. Din
toate câte ai din belșug, fă milostenie, și să nu-i pară rău ochiului tău
când vei face milostenie!
17. Fii darnic cu pâinea și cu vinul tău la mormântul celor drepți,
dar păcătoșilor să nu dai!
18. De la tot înțeleptul să ceri sfat și sfatul folositor să nu-l disprețuiești.
19. Binecuvintează pe Domnul Dumnezeu în tot timpul și cere de la El
să călăuzească căile tale și ca toate gândurile tale să izbândească, căci
înțelepciunea nu este dată la tot neamul, și Domnul dă tot binele și, pe
cine voiește, îl ridică sau îl coboară până în adâncul locașului morților.
Ține minte deci, fiule, poruncile mele și să nu se șteargă ele din inima
ta.
20. Și acum îți descopăr că am dat zece talanți de argint în păstrarea
lui Gabael, fiul lui Gabri, din Ragheșul Mediei. Nu te teme, fiule, că
am sărăcit! Tu ai o mare bogăție, dacă te vei teme de Domnul și, îndepărtându-te
de orice păcat, vei face cele plăcute înaintea Lui".
CAPITOLUL 5
Trimiterea lui Tobie și însoțirea lui de către înger în Ragheșul
Mediei.
l. Și răspunzând, Tobie a zis: "Tată, voi face tot ce mi-ai poruncit!
2. Dar cum voi putea să primesc argintul? El nu mă cunoaște pe mine,
și nici eu nu-l cunosc pe el. Ce semn de recunoaștere îi voi da, ca să
mă creadă și să-mi dea argintul? Și nu cunosc nici drumurile pentru această
călătorie în Media".
3. Atunci tatăl i-a dat înscrisul și i-a zis: "Găsește-ți un om care
să te întovărășească și îi voi plăti eu și du-te după argint până sunt
încă în viață!"
4. Și s-a dus Tobie să caute omul și s-a întâlnit cu Rafael. Acesta
era înger, dar el nu știa.
5. Și i-a zis: "Poți să mergi cu mine la Ragheșul Mediei? Cunoști tu
locurile acelea?"
6. Și îngerul i-a răspuns: "Pot să merg cu tine și știu drumul; ba
chiar am găzduit la Gabael, fratele nostru!"
7. Atunci Tobie i-a zis: "Așteaptă-mă, am să spun tatălui meu".
8. Și acela a zis: "Du-te, numai nu zăbovi!"
9. Și a venit el și a zis către tatăl său: "Iată, mi-am găsit tovarăș!"
Iar tatăl a zis: "Cheamă-l la mine, ca să aflu din ce seminție este el
și dacă este om de încredere ca să meargă cu tine".
10. Și l-a chemat, și a venit acela și s-au îmbrățișat.
11. A întrebat Tobit: "Spune-mi, frate, din ce seminție și din ce neam
ești?"
12. Și îngerul a răspuns: "Seminție și neam cauți tu sau simbriaș,
care să întovărășească pe fiul tău?" Iar Tobit a zis către el: "Frate,
vreau să-ți știu neamul și numele tău!"
13. Zis-a acela: "Eu sunt Azaria al lui Anania cel mare, din neamul
fraților tăi".
14. Atunci Tobit i-a zis: "Frate, du-te cu bine și nu te supăra pe
mine că te-am întrebat de seminția și neamul tău! Tu-mi ești frate dintr-un
neam bun și cinstit. Eu am cunoscut pe Anania și pe Ionatan, feciorii lui
Șimei cel Mare; am fost împreună la Ierusalim, ca să ne închinăm, cu pârgă
și cu zeciuieli din roade, căci noi nu ne-am lăsat ademeniți de rătăcirea
fraților noștri. Tu, frate, ești de neam bun și cinstit.
15. Dar spune-mi: Ce plată trebuie să-ți dau eu? Îți dau o drahmă pe
zi și toate cele de trebuință pentru tine ca și pentru fiul meu,
16. Și-ți voi mai adăuga încă la plată, dacă vă veți întoarce cu bine".
17. Și așa s-au înțeles. Atunci tatăl a zis către Tobie: "Fii gata
de drum și plecați cu bine". Și fiul său a pregătit cele pentru drum, iar
tatăl i-a mai zis: "Du-te cu omul acesta și Dumnezeu, Cel care locuiește
în ceruri, va îndrepta calea voastră și îngerul Lui va merge împreună cu
voi!" Și amândoi au ieșit să plece și s-a dus cu ei și câinele tânărului.
18. Iar Ana, mama lui, a plâns și a zis către Tobit: "De ce ai trimis
tu pe fiul nostru? Nu era el, oare, toiagul bătrâneților noastre, când
intra și ieșea înaintea noastră?
19. Nu da întâietate argintului. Să fie acesta ca gunoiul înaintea
fiului nostru.
20. Căci cât ne e rânduit de la Domnul să trăim avem destul pentru
aceasta".
21. Iar Tobit a zis către ea: "Nu te întrista, soră! Căci el se va
întoarce sănătos și-l vor vedea ochii tăi,
22. Căci un înger bun va merge împreună cu el, și va avea izbândă la
drum și se va întoarce sănătos!"
23. Și a încetat ea de a mai plânge.
CAPITOLUL 6
Călătoria lui Tobie; prinderea peștelui, luarea măruntaielor lui
pentru vindecări și sfatul îngerului pentru căsătorie.
1. Iar călătorii au ajuns seara la fluviul Tigru și s-au oprit peste
noapte acolo.
2. Și tânărul s-a dus să se spele, dar din fluviu a sărit un pește
și a vrut să înghită pe tânăr.
3. Atunci îngerul a zis către el: :Prinde acest pește!" Și tânărul
a apucat peștele și l-a târât pe uscat.
4. Și i-a zis îngerul: "Spintecă peștele și i-ai inima, ficatul și
fierea, și păstrează-le!"
5. Și a făcut tânărul cum i-a zis îngerul, iar peștele l-au fript și
l-au mâncat.
6. Și au plecat amândoi mai departe și au ajuns la Ecbatana.
7. Și a zis tânărul către înger: "Frate Azaria, pentru ce sunt bune
ficatul, inima și fierea acestui pește?"
8. Și acela i-a răspuns: "De-l chinuie pe cineva un demon sau un duh
rău, se afumă bărbatul sau femeia aceea cu inima și ficatul și nu-l va
mai munci.
9. Iar cu fierea se unge la ochi omul care are albeață, și se vindecă".
10. Iar dacă s-au apropiat de Ecbatana,
11. A zis îngerul către tânăr: "Frate, acum avem să poposim la Raguel,
ruda ta, care are o fată cu numele Sara.
12. Am să vorbesc de ea ca să ți-o dea de femeie, că ție ți-e dat s-o
moștenești, fiindcă ești din neamul ei, iar fata este frumoasă și deșteaptă.
13. Deci, să mă asculți pe mine, că eu am să grăiesc cu tatăl ei, și
când ne vom întoarce din Ragheș vom face nunta. Eu cunosc pe Raguel. El
n-are să vrea s-o dea după bărbat străin, împotriva legii lui Moise, fiindcă
s-ar face vinovat de moarte, căci moștenirea se cuvine s-o primești tu,
iar nu altul".
14. Atunci tânărul a zis către înger: "Frate Azaria, eu am auzit că
această fată a fost măritată cu șapte bărbați și că toți au pierit în camera
de nuntă. Eu însă sunt singur la tata și mă tem ca nu cumva intrând la
ea să mor ca și ceilalți. Pe ea o iubește un demon care nu face rău nimănui,
decât numai celor ce se apropie de ea.
15. Și de aceea mă tem ca nu cumva să mor și să cobor viața tatălui
și a mamei mele în mormânt prin întristarea după mine, căci ei n-au alt
fiu care să-i îngroape".
16. Și i-a zis îngerul: "Oare ai uitat cuvintele pe care ți le-a spus
tatăl tău, ca să-ti iei femeie din neamul tău? Ascultă-mă deci pe mine,
frate. Ea trebuie să fie femeia ta, iar de demon nu te neliniști! Chiar
în noaptea aceasta au să ți-o dea de femeie.
17. Deci, când vei intra în camera de nuntă, să iei cățuia, să pui
în ea inima și ficatul peștelui și să afumi; și demonul va simți mirosul
și se va depărta și nu se va mai întoarce niciodată,
18. Și când va trebui să te apropii de ea, ridicați-vă amândoi și să
strigați către milostivul Dumnezeu, și El vă va mântui și vă va milui.
Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui,
și ea va merge cu tine, și știu că vei avea de la ea copii".
19. Și ascultând Tobie acestea, a iubit-o și sufletul lui s-a lipit
de ea foarte.
CAPITOLUL 7
Raguel, din îndemnul îngerului, dă pe Sara, fata sa, soție lui Tobie.
l. Și sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara i-a
întâmpinat și i-a salutat și au salutat-o și ei, și ea i-a dus în casă.
2. Și a zis Raguel către Edna, femeia sa: "Cât de bine seamănă acest
tânăr, cu Tobit, fratele meu!"
3. Și i-a întrebat Raguel: "De unde sunteți voi, fraților?" Iar ei
au răspuns: "Noi suntem fiii lui Neftali, care sunt robi la Ninive".
4. Și i-a mai întrebat Raguel: "Cunoașteți voi pe fratele nostru, Tobit?"
Și ei au răspuns: "Cunoaștem". Apoi el i-a întrebat: "E sănătos?"
5. Și ei au răspuns: "Este în viață, este sănătos". Și Tobie a adăugat:
"El este tatăl meu".
6. Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui și l-a sărutat și a plâns.
7. Apoi a vorbit și a zis: "Binecuvântat să fii copilul meu! Tu ești
fiul unui om foarte bun și cinstit". Auzind însă că Tobit a pierdut vederea,
s-a întristat și a plâns.
8. Și a plâns și Edna, femeia lui, și fata lui, Sara.
9. Și așa i-a primit foarte bine, și au junghiat un berbec și le-au
dat mâncare din belșug.
10. Iar Tobie a zis către Rafael: "Frate Azaria, grăiește de cele ce
mi-ai spus pe cale și să se tocmească și lucrul acesta".
11. Și el a spus vorba aceasta lui Raguel, și Raguel a zis către Tobie:
"Mănâncă, bea și te veselește, că ție ți se cuvine să iei pe fata mea!
Dar am să-ti spun adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu șapte bărbați
și când intrau la ea, mureau chiar în noaptea aceea. Dar tu fii vesel acum".
Și a zis Tobie: "Nu voi mânca nimic aici, până când nu vă tocmiți și nu
vă învoiți cu mine!" Iar Raguel a zis: "Ia-o chiar acum căci ți se cade.
Tu ești fratele ei și ea este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte
de toate cele bune!"
12. Și a chemat pe Sara, fiica sa și, luând-o de mână, a dat-o lui
Tobie de femeie și a zis:
13. "Iată, după legea lui Moise, ia-o și du-o la tatăl tău!" Și i-a
binecuvântat.
14. Și chemând pe Edna, femeia sa, și luând o hârtie, a scris învoiala
și a pecetluit-o; apoi au început a mânca.
15. Și a chemat Raguel pe Edna, femeia sa, și a zis: "Pregătește, soro,
cealaltă cameră de culcare și du-o acolo".
16. Și făcând cum a zis el, a dus-o acolo, și aceasta a plâns, și împărtășind
și ea lacrimile fiicei sațle, i-a zis:
17. "Îndrăznește, fiică! Domnul cerului și al pământului îii va da
bucurie în locul întristării. Îndrăznește, fiică!"
CAPITOLUL 8
Căsătoria lui Tobie cu Sara; rugăciunea lor, ospățul nunții și înzestrarea.
l. Și după ce au sfârșit cina, au condus pe Tobie la Sara, în cameră.
2. Iar acesta, mergând, și-a adus aminte de cuvintele lui Rafael și
a luat cățuia și a pus inima și ficatul peștelui și a afumat.
3. Și simțind demonul mirosul acesta, a fugit în părțile de sus ale
Egiptului, și îngerul l-a legat.
4. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din
pat și a zis: "Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!"
5. Și a început Tobie a zice: "Binecuvântat ești Tu, Dumnezeul părinților
noștri, și binecuvântat este numele Tău cel sfânt și slăvit întru toți
vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile și toate făpturile Tale!
6. Tu ai făcut pe Adam și Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i
fi ajutor și sprijin, și din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu
este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui".
7. Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac
cu inimă curată. Binevoiește deci a avea milă de ea și de mine și a ne
duce împreună până la bătrânețe!"
8. și a zis și ea cu el: "Amin!"
9. Apoi au dormit amândoi liniștiți în noaptea aceea.
10. Iar Raguel, sculându-se, s-a dus și a săpat o groapă, zicând: "Nu
cumva va muri și acesta?"
11. Și, venind în casă, Raguel a zis către Edna, femeia sa:
12. "Trimite pe una din slujnice să vadă de este viu; iar de nu, să-l
îngropăm fără să știe nimeni".
13. Și, deschizând slujnica ușa, a intrat și a văzut că dorm amândoi.
14. Și ieșind, le-a spus că este viu.
15. Și a binecuvântat Raguel pe Dumnezeu și a zis: "Binecuvântat ești
Tu, Dumnezeule, cu tot felul de binecuvântare curată și sfântă! Să Te binecuvânteze
pe Tine drepții Tăi și toate făpturile Tale și toți îngerii Tăi, și toți
aleșii Tăi să Te binecuvânteze în veci!
16. Binecuvântat ești Tu că m-ai bucurat și nu mi s-a întâmplat cum
socoteam, ci ai făcut cu noi după mila Ta cea mare!
17. Binecuvântat ești Tu, că ai miluit pe doi copii, singuri la părinții
lor! Miluiește-i pe ei, Stăpâne, și dă-le să-și termine viața cu sănătate,
cu veselie și cu milă!"
18. Apoi a poruncit robilor săi să astupe groapa.
19. Și le-a făcut ospăț de nuntă, paisprezece zile.
20. Și a zis Raguel către el cu jurământ, înainte de a se isprăvi zilele
ospățului de nuntă: "Nu pleca până nu se împlinesc aceste paisprezece zile
ale nunții.
21. Și atunci, luând jumătate din avere, mergi cu sănătate la tatăl
tău, iar cealaltă jumătate o vei primi când voi muri eu și femeia mea".
CAPITOLUL 9
Tobie trimite pe Azaria la Gabael și aduce banii și pe Gabael la
nuntă.
1. Și a chemat Tobie pe Rafael și a zis către el:
2. "Frate Azaria, ia cu tine un rob și două cămile și te coboară la
Gabael în Ragheșul Mediei, și adu-mi argintul și adu-l și pe el aici la
nuntă,
3. Căci Raguel m-a legat cu jurământ ca să nu plec.
4. Iar tatăl meu numără zilele; și de voi întârzia mult, va fi foarte
mâhnit".
5. Și s-a dus Rafael și a fost găzduit la Gabael, și i-a dat înscrisul;
el a adus pungile pecetluite și le-a dat.
6. Și a doua zi, dis-de-dimineață, s-au sculat și au venit împreună
la nuntă. Și Gabael a binecuvântat pe Tobie și pe femeia sa.
CAPITOLUL 10
Întoarcerea lui Tobie la părinții săi, care erau îngrijorați, împreună
cu Sara, soția sa, și cu zestrea ei.
l. Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; și când s-au împlinit
zilele socotite pentru călătorie, și Tobie nu venise,
2. El a zis: "Nu cumva au fost opriți acolo? Sau poate a murit Gabael
și n-are cine să le dea argintul?"
3. și s-a întristat foarte tare.
4. Și i-a zis lui femeia: "A pierit fiul nostru, de aceea întârzie!"
Și a început să-l plângă și a zis:
5. "Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina ochilor
mei!"
6. Iar Tobit i-a zis: "Taci, nu te mai tulbura, căci el este sănătos".
7. Ea însă i-a răspuns: "Ba taci tu, și nu mă mai amăgi! Copilașul
meu a pierit!" Și ieșea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe
care plecase el. Ziua nu mânca pâine, și noaptea nu înceta a plânge pe
fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunții,
pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
8. Atunci Tobie a zis către Raguel: "Dă-mi drumul, că tatăl și mama
mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă".
9. Iar socrul i-a zis: "Rămâi la mine, și eu voi trimite la tatăl tău
și i se va duce știrea despre tine".
10. Și Tobie a zis: "Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl meu!"
11. Atunci s-a sculat Raguel și i-a dat pe Sara, femeia lui, și jumătate
din avere, robi și vite și argint,
12. Și, lăsându-i să plece mulțumiți, i-a binecuvântat, zicând lui
Tobie: "Sănătate bună, copilul meu, și călătorie bună! Domnul cerului să
vă fie în ajutor, ție și femeii tale, Sara! Nădăjduiesc să văd pe copiii
voștri înainte de a muri". Apoi a zis către Sara, fiica sa: "Să cinstești
pe socrul și pe soacra ta! De acum, ei îți sunt părinți! Doresc să aud
veste bună de tine!" Și a sărutat-o.
13. Și Edna a zis către Tobie: "Iubite frate, să te înalțe Domnul cerului
și să-mi dăruiască să-ți văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur
înaintea Domnului. Iată, îți dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăști".
14. După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că
i-a îndreptat calea, și a binecuvântat și pe Raguel și pe Edna, femeia
lui.
CAPITOLUL 11
Bucuria părinților la sosirea fiului lor Tobie. Tămăduirea minunată
a ochilor bătrânului Tobit.
l. Și au mers ei până s-au apropiat de Caserin în fața Ninivei.
2. Și a zis Rafael către Tobie: "Tu, frate, nu știi cum ai lăsat pe
tatăl tău?
3. Să mergem acasă înaintea femeii tale și să pregătim locuința.
4. Ia cu tine fierea peștelui". Și au mers ei și după ei venea câinele.
5. În vremea aceea Ana ședea și se uita pe drum ca să vadă pe fiul
său.
6. Și zărindu-l că vine, a zis către tatăl lui: "Iată, vine fiul tău
cu tovarășul său de drum".
7. Și Rafael a zis: "Tobie, știu că se vor deschide ochii tatălui tău,
ca să vadă.
8. Să ungi ochii lui cu fiere și el va simți usturime, îi va freca
și va cădea albeața și te va vedea".
9. Și, alergând, Ana s-a aruncat de gâtul fiului său și i-a zis: "Bine
că te-am văzut, copilul meu! De acum pot să mor!" Și au plâns amândoi.
10. Atunci Tobit a ieșit în ușă și s-a împiedicat. Fiul său a alergat
înaintea lui,
11. A sprijinit pe tatăl său și i-a uns ochii cu fiere, zicând: "Ai
încredere, tată!" și l-a lăsat câtva timp.
12. Și au început să-l usture ochii și el i-a șters și s-a desprins
albeața de pe marginea ochilor lui.
13. Și văzând pe fiul său a căzut pe grumazul lui
14. Și a plâns și a strigat: "Te văd fiul meu, lumina ochilor mei!"
Și a zis: Binecuvântat ești Tu, Dumnezeule, și binecuvântat este numele
Tău în veci, și binecuvântați sunt toți sfinții Tăi îngeri,
15. Pentru că m-ai pedepsit și m-ai miluit. Iată, acum eu văd pe Tobie,
fiul meu!" Și a intrat fiul său cu bucurie și a povestit tatălui său despre
lucrurile minunate ce s-au petrecut cu el în Media.
16. Și a ieșit Tobit întru întâmpinarea nurorii sale, către poarta
Ninivei, bucurându-se și binecuvântând pe Dumnezeu. Iar cei ce-l vedeau
umblând se mirau cum de vede. Și Tobit mărturisea înaintea lor că Dumnezeu
l-a miluit.
17. Și dacă s-a apropiat Tobit de Sara, nora sa, a binecuvântat-o și
a zis: "Bine ai venit, fiică! Binecuvântat este Dumnezeu, Cel care te-a
adus la noi! Binecuvântați să fie tatăl tău și mama ta! Binecuvântat să
fie fiul meu Tobie și binecuvântată să fii tu, fiica mea! Binevenită să
fii în casa ta, în bucurie și binecuvântare! Intră, fiica mea!"
18. Și s-au bucurat în ziua aceea toți frații lui din Ninive.
19. Și a venit Ahiacar și Nadab, rudele lui, și au prăznuit cu veselie
nunta lui Tobie șapte zile.
CAPITOLUL 12
Îngerul Rafael nu vrea să primească răsplată și, povățuindu-i spre
bine, se face nevăzut.
l. Și chemând Tobit pe fiul său, Tobie, i-a zis: "Fiule, pregătește
plata omului care a fost cu tine! Trebuie să-i mai adăugăm ceva".
2. Și el a răspuns: "Tată, socot că n-am să fiu în pagubă de îi voi
da jumătate din cele ce am adus;
3. Pentru că el m-a adus la tine sănătos și pe femeia mea a lecuit-o;
mi-a adus argintul și te-a vindecat și pe tine!"
4. Și a zis bătrânul: "I se cuvine!"
5. Și a chemat pe înger și i-a zis: "Ia jumătate din toate cele ce
ați adus, și mergi în pace!"
6. Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte și le-a zis: "Binecuvântați
pe Dumnezeu, slăviți-L și cunoașteți slava Lui și mărturisiți înaintea
tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta
pe Dumnezeu, a preaînălța numele Lui și a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu!
Și voi să nu vă leneviți a-L preaslăvi.
7. Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu
este de laudă să le vestești. Faceți bine și răul nu vă va ajunge!
8. Mai mult prețuiește rugăciunea cu post și cu milostenie și cu dreptate,
decât bogăție cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni
aur,
9. Căci milostenia izbăvește de la moarte și curăță orice păcat. Cei
ce fac milostenie și dreptate vor trăi mult.
10. Iar păcătoșii sunt dușmanii vieții lor.
11. Nimic n-am să ascund de voi și v-am și spus: "Taina regelui se
cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vestești".
12. Când te rugai tu și nora ta Sara, eu duceam pomenirea rugăciunii
voastre înaintea Celui Sfânt și când îngropai tu pe cei morți, încă eram
cu tine.
13. și când tu nu te-ai lenevit să te scoli și să-ți lași prânzul tău
ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de mine,
ci eu eram cu tine.
14. Și acum Dumnezeu m-a trimis, să te vindec pe tine și pe nora ta,
Sara.
15. Eu sunt Rafael, unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile
sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt".
16. Atunci s-au înspăimântat amândoi și au căzut cu fața la pământ,
căci erau cuprinși de frică.
17. Dar el le-a zis: "Nu vă temeți! Pace veți avea! Binecuvântați pe
Dumnezeu în veac!
18. Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia Dumnezeului nostru,
de aceea să-L și binecuvântați în veac.
19. În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat nici n-am
băut, ci numai ochilor voștri s-a părut aceasta.
20. Așadar, preaslăviți acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalț la Cel Care
m-a trimis, și scrieți într-o carte toate cele ce s-au săvârșit".
21. Și sculându-se ei nu l-au mai văzut.
22. Și au început să istorisească lucrurile cele mari și minunate ale
lui Dumnezeu și cum li s-a arătat îngerul Domnului.
CAPITOLUL 13
Cântarea de laudă a bătrânului Tobit și prevestirea fericirii Ierusalimului.
l. Atunci Tobit a scris cu bucurie rugăciunea aceasta și a zis: "Binecuvântat
este Dumnezeu cel veșnic viu și binecuvântată este Împărăția Lui.
2. Căci El pedepsește și miluiește, coboară până la locuința morților
și iarăși înalță, și nu este nimeni care ar scăpa din mâna Lui!
3. Fiii lui Israel, preaslăviți-L în fața neamurilor căci El ne-a risipit
printre ele.
4. Vestiți acolo slava Lui, preaânălțați-L înaintea tuturor celor vii,
căci El este Domnul și Dumnezeul și Tatăl nostru în toți vecii.
5. El vă va pedepsi pentru nedreptățile voastre și vă va milui și vă
va aduna din toate neamurile, printre care ați fost risipiți.
6. De vă veți întoarce la El cu toată inima voastră și cu tot sufletul
vostru, ca să umblați înaintea Lui cu dreptate, atunci și El se va întoarce
spre voi și nu-Și va ascunde fața Sa de la voi. Veți vedea ce va face El
cu voi. Preaslăviți-L cu glas înalt și binecuvântați pe Domnul dreptății
și preaînălțați pe Împăratul veacurilor. Îl voi preaslăvi în țara robiei
și voi vesti puterea și slava Lui poporului păcătoșilor! Întoarceți-vă
păcătoși, și faceți dreptate înaintea Lui! Poate vă va fi binevoitor și
vă va arăta milă.
7. Voi înălța pe Dumnezeul meu, și sufletul meu va înălța pe Împăratul
cerului și se va bucura de slava Lui.
8. Să Îl vestească toți și să-L preaslăvească în Ierusalim!
9. Ierusalime, cetate sfântă, El te va pedepsi pentru păcatele fiilor
tăi și iarăși va milui pe fiii celor drepți.
10. Slăvește pe Domnul cu sârguință și binecuvintează pe Împăratul
veacurilor, ca să se zidească iarăși locașul Lui cu bucurie în mijlocul
tău, și ca El să veselească în mijlocul tău pe cei duși în robie și să-i
iubească pe cei nenorociți ai tăi în toate neamurile veacului.
11. Popoare multe vor veni de departe în numele Domnului Dumnezeu cu
daruri în mâini, cu daruri ce aduc Împăratului cerului.
12. Neamurile neamurilor Te vor lăuda în strigăte de bucurie. Blestemați
fie toți cei ce Te urăsc pe Tine, iar cei ce Te iubesc să fie binecuvântați
în veac!
13. Bucură-Te și Te veselește de fiii drepților, căci aceia se vor
aduna și vor binecuvânta pe Domnul drepților.
14. O, fericiți cei ce Te iubesc pe Tine, că aceia se vor bucura de
pacea Ta! Fericiți cei ce s-au întristat de toate pedepsele Tale, că aceia
se vor bucura de Tine, când vor vedea toată slava Ta, și veșnic se vor
veseli.
15. Să binecuvânteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare,
căci Ierusalimul se va zidi din nou, cu safir, cu smarald și cu pietre
scumpe!
16. Iar zidurile tale, turnurile și întăriturile se vor face de aur
curat!
17. Piețele Ierusalimului vor fi pardosite cu beril, rubin și piatră
de Ofir.
18. Pe toate ulițele lui va răsuna "Aliluia", și se va cânta: Bine
este cuvântat Dumnezeul lui Israel! Întru Tine se va binecuvânta numele
Tău cel sfânt în vecii vecilor!"
CAPITOLUL 14
Sfârșitul vieții lui Tobit și a fiului său.
l. Și a sfârșit Tobit cântarea lui de laudă.
2. Când și-a pierdut el vederea era de cincizeci și opt de ani, și
a văzut după opt ani. Și a făcut milostenii, și binecuvânta totdeauna pe
Dumnezeu și lăuda slava Lui.
3. Când era aproape să moară el a chemat pe fiul său Tobie, și pe cei
șapte fii ai lui și i-a zis: "Fiule, ia pe fiii tăi; iată, eu am îmbătrânit
și sunt la capătul vieții mele.
4. Du-te în Media, fiule, căci sunt încredințat că Ninive va fi dărâmată,
după cum a spus proorocul Iona, iar în Media va fi mai liniște o vreme.
Frații noștri, care se află în țară, vor fi împrăștiați din acel scump
pământ, Ierusalimul va fi pustiit, și templul lui Dumnezeu din el va fi
ars și va rămâne o vreme pustiu.
5. Dar Dumnezeu iarăși îi va milui și-i va întoarce în rară; și templul
lui Dumnezeu se va ridica, dar nu așa ca acel de mai înainte, până nu se
vor împlini timpurile veacului. și după aceea se vor întoarce din robie
și vor zidi minunat Ierusalimul, și templul lui Dumnezeu se va face din
nou în el pentru toate neamurile veacului - zidire măreață, cum au grăit
despre el proorocii.
6. Și se vor întoarce toate popoarele și se vor închina cu adevărat
înaintea Domnului Dumnezeu și vor sfărâma idolii lor.
7. Și toate popoarele vor binecuvânta pe Domnul, și va binecuvânta
și poporul Lui pe Dumnezeu și Domnul va înălța pe poporul Său. Și toți
cei ce iubesc adevărat și drept pe Domnul Dumnezeu se vor bucura și vor
face milă cu frații noștri.
8. Deci, fiule, pleacă din Ninive, că negreșit se va împlini ceea ce
a zis Iona.
9. Să păzești legea și poruncile; să fii blând, milostiv și drept,
ca să-ți fie bine.
10. Pe mine să mă îngropi după cuviință, și pe mama ta alături de mine,
și după aceea să nu mai rămâneți în Ninive.
11. Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum
l-a dus el din lumină la întuneric, și cum i s-a răsplătit. Dar Dumnezeu
a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică răsplată, coborându-se
în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie și s-a mântuit din cursa morții,
care i se întinsese, iar Nadab a căzut în lațuri și a pierit.
12. Deci, copiilor, iată ce face milostenia și cum izbăvește dreptatea".
13. Și după ce a spus el acestea, i-a ieșit sufletul. Și era el atunci
de o sută cincizeci și opt de ani și fiul său l-a îngropat cu cinste.
14. Și după ce a murit și Ana, a îngropat-o și pe ea cu tatăl său.
Iar după aceea Tobie cu femeia și copiii săi a plecat la Ecbatana, la sacrul
său Raguel, și a ajuns la bătrânețe cinstită și a îngropat cu cinste pe
socrul și pe soacra sa și a căpătat moștenire averea lor și a lui Tobit,
tatăl său, și a murit de o sută douăzeci și șapte de ani, în Ecbatana Mediei.
15. Dar înainte de a muri a auzit el de pieirea Ninivei, pe care a
cucerit-o Nabucodonosor și Ahașveroș, și s-a bucurat înainte de moartea
sa pentru Ninive.
|