CAPITOLUL 1
Rut și Noemina.
1. În zilele acelea, când cârmuiau în Israel judecătorii, s-a întâmplat
foamete pe pământ. Atunci un om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu femeia
Sa ți cu cei doi feciori ai săi să locuiască în șesul Moabiților.
2. Numele omului aceluia era Elimelec; pe femeia sa o chema Noemina,
iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon și Chilion. Aceștia erau
Efrateni din Betleemul lui Iuda și, venind în șesul Moabiților, au rămas
acolo.
3. După un timp Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit ea a rămas cu
cei doi feciori ai săi.
4. Aceștia și-au luat soții dintre moabitence: numele uneia era Orfa,
iar numele celeilalte era Rut. Aceștia au trăit acolo ca la zece ani.
5. După aceea au murit amândoi feciorii ei, Mahlon și Chilion și a
rămas femeia aceea și fără bărbatul său și fără cei doi feciori ai săi.
6. Atunci s-a hotărât ea cu nurorile sale să se întoarcă din șesul
Moabiților, căci auzise ea în șesul Moabiților că Dumnezeu a cercetat pe
poporul Său și i-a dat pâine.
7. Deci a plecat ea din locul acela în care trăia, împreună cu cele
două nurori ale sale. Dar mergând ele pe cale, pentru a se întoarce în
pământul lui Iuda,
8. Noemina a zis către cele două nurori ale sale: "Întoarceți-vă și
vă duceți fiecare la casa mamei voastre; și să facă Domnul milă cu voi,
cum ați făcut și voi cu cei morți și cu mine!
9. Domnul să vă ajute, ca să vă găsiți adăpost fiecare în casa bărbatului
său!" Apoi le-a sărutat; iar ele, începând a se tângui și a plânge,
10. Au zis: "Nu, ci ne vom întoarce împreună la poporul tău!"
11. Noemina însă a zis: "Întoarceți-vă, fiicele mele, de ce să mergeți
voi cu mine? Au doară mai am eu feciori în pântecele meu care să vă poată
fi bărbați?
12. Întoarceți-vă, fiicele mele, întoarceri-vă, căci eu sunt prea bătrână
ca să mă mai mărit. Și chiar de v-aș spune că tot mai am nădejde și chiar
dacă la noapte aș avea bărbat și apoi aș naște fii,
13. Ați putea voi oare aștepta până vor crește? Puteți voi oare să
întârziați să nu vă măritați? Nu, fiicele mele; mie îmi pare foarte rău
de voi, căci mâna Domnului m-a apăsat".
14. Atunci ele din nou și-au ridicat glasul și au început a plânge.
Apoi Orfa și-a luat rămas bun de la soacra sa și s-a întors la poporul
său, iar Rut a rămas cu ea.
15. Și a zis Noemina către Rut: "Iată cumnata ta s-a întors la poporul
său și la dumnezeii săi. Întoarce-te și tu după cumnata ta!"
16. Iar Rut a zis: "Nu mă sili să te părăsesc și să mă duc de la tine;
căci unde te vei duce tu, acolo voi merge și eu și unde vei trăi tu, voi
trăi și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul
meu;
17. Unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Orice-mi
va face Domnul, numai moartea mă va despărți de tine!"
18. Văzând Noemina că este așa de hotărâtă să meargă cu ea, a încetat
de a o mai îndemna să se întoarcă.
19. Și au plecat amândouă și au venit la Betleem. Iar dacă au sosit
aici, s-a zvonit de ele în toată cetatea și se zicea: "Oare aceasta este
Noemina?"
20. Iar ea zicea: "Nu mă mai numiți Noemina, ci numiți-mă Mara, pentru
că amărăciune mare mi-a trimis Atotțiitorul.
21. Îndestulată am ieșit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile
goale. La ce să mă mai numiți Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr și
Atotțiitorul mi-a trimis necaz?"
22. Așa s-a întors Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din șesul
Moabiților și au intrat în Betleem pe la începutul secerișului orzului.
CAPITOLUL 2
Rut adună spice în țarina lui Booz.
l. Noemina avea rudă după bărbatul său pe un om foarte bogat, din neamul
lui Elimelec, al cărui nume era Booz.
2. Și a zis Rut moabiteanca Noeminei: "Mă duc în țarină să adun spice
pe urma aceluia la care voi afla trecere". și aceasta a zis către ea: "Du-te,
fiica mea!"
3. Și plecând ea, s-a dus în țarină să adune spice de pe urma secerătorilor.
Și s-a întâmplat că acea parte de țarină era a lui Booz, din neamul lui
Elimelec.
4. Și iată a venit Booz de la Betleem și a zis către secerători: "Domnul
să fie cu voi!" Iar aceștia i-au răspuns: "Domnul să te binecuvânteze!"
5. Apoi a zis Booz către sluga sa, care era pusă peste secerători:
Cine este această femeie tânără?"
6. Iar sluga care era pusă peste secerători a răspuns și a zis: "Această
femeie tânără este moabiteanca aceea care a venit cu Noemina din țara Moabiților.
7. Ea m-a rugat: "Voi culege și voi aduna spice printre snopi pe urma
secerătorilor. Și se află aici de azi dimineață și acasă șade foarte puțin".
8. Atunci Booz a zis către Rut: "Ascultă, fiica mea, să nu te duci
să strângi în altă țarină și să nu te depărtezi de aici, ci rămâi aici
cu slujnicele mele;
9. Să ai înaintea ochilor tăi țarina unde seceră ele și să mergi după
ele. Iată am poruncit slugilor mele să nu te atingă. Când vei vrea să bei,
mergi și bea de unde beau slugile mele".
10. Și a căzut ea cu fala la pământ și s-a închinat până la pământ
și a zis către el: "Cu ce am dobândit eu milă înaintea ta de mă primești,
cu toate că sunt străină?"
11. Răspuns-a Booz și i-a zis: "Mie mi s-au spus toate cele ce ai făcut
tu cu soacra ta, după moartea bărbatului tău, că ți-ai lăsat pe tatăl tău
și pe mama ta și tara ta de naștere și ai venit la poporul pe care nu l-ai
cunoscut nici ieri, nici alaltăieri.
12. Să-ți plătească Domnul pentru această faptă a ta și să ai plată
deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la care ai venit, ca să te adăpostești
sub aripile Lui!"
13. Iar ea a zis: "Domnul meu, fie să am milă înaintea ochilor tăi!
Tu m-ai mângâiat și ai vorbit după inima roabei tale, deși nu sunt măcar
ca una din slujnicele tale!"
14. Atunci Booz a zis către ea: "E vremea prânzului; vino de mănâncă
pâine și-ți moaie bucătura în oțet". și a șezut lângă secerători, iar el
i-a dat pâine și ea a mâncat și sa săturat și i-a mai și rămas.
15. Apoi s-a sculat și s-a apucat de strâns. Iar Booz a dat poruncă
slugilor sale, zicând: "Lăsați-o să adune și printre snopi și să nu o stânjeniți!
16. Ba și din snopi să aruncați și să lăsați pentru ea; lăsați-o să
adune și să mănânce; să n-o ocărâți".
17. Și așa a adunat ea în țarină până seara și a bătut cele adunate
și i-a ieșit aproape o efă de orz.
18. Și luând aceasta, s-a dus în cetate și soacra sa a văzut ce adunase.
Apoi a scos Rut din sin și i-a dat ceea ce-i rămăsese după ce se săturase.
19. Și a zis soacra sa către ea: "Unde ai adunat tu astăzi și unde
ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a primit! Și Rut a spus soacrei
sale la cine a lucrat și a zis: "Pe omul acela, la care am lucrat astăzi,
îl cheamă Booz".
20. Și a zis Noemina către nora sa: "Binecuvântat este el de Domnul,
Ca re n-a lipsit de mila Sa nici pe cei vii, nici pe cei morți!" Apoi Noemina
a adăugat: "Omul acela e aproape de noi, e una din rudeniile noastre".
21. Și a zis Rut moabiteanca soacrei sale: "El chiar mi-a zis: "Rămâi
cu slujnicele mele până când vor isprăvi secerișul meu".
22. A zis Noemina către nora sa Rut: "Este bine, fiica mea, că ai să
umbli cu slujnicele lui și nu vei fi stânjenită, ca în altă țarină".
23. Și așa a rămas ea cu slujnicele lui Booz și a adunat spice până
când s-a isprăvit secerișul orzului și secerișul griului. Trăia însă la
soacra sa.
CAPITOLUL 3
Făgăduință pentru căsătorie.
1. După aceea a zis către ea Noemina, soacra sa: "Fiica mea, n-ar fi
bine oare să-ți cauți un adăpost, ca să-ți fie bine?
2. Iată Booz, cu ale cărui slujnice ai fost, îmi este rudă și iată
el în noaptea aceasta treieră orzul la arie.
3. Spală-te și te unge, îmbracă-ți hainele tale cele bune și du-tț.
la arie, dar nu te arăta lui până nu va fi isprăvit de mâncat și de băut.
4. Iar după ce se va culca să doarmă, află locul unde este culcat și
fă-ți loc la picioarele lui și te culcă, și el îți va spune ce să faci".
5. Atunci Rut a zis: "Voi face tot ce mi-ai grăit".
6. Ducându-se deci la arie, a făcut toate cum îi poruncise soacra sa.
7. Iar Booz a mâncat, a băut, s-a veselit inima lui și s-a dus de s-a
culcat lângă un stog. Iar ea a venit încetișor, și-a făcut loc la picioarele
lui și s-a culcat acolo.
8. Pe la miezul nopții însă a tresărit el și s-a ridicat; și iată la
picioarele lui o femeie culcată.
9. Și a zis Booz către ea: "Cine ești tu?" Iar ea a zis: "Eu sunt Rut,
roaba ta. Întinde-ți aripa ta peste roaba ta, că îmi ești rudă!"
10. Zis-a Booz: "Binecuvântată ești tu de Domnul Dumnezeu, fiica mea!
Această de pe urmă faptă bună a ta este încă și mai frumoasă decât celelalte,
căci nu te-ai dus să cauți oameni tineri, săraci sau bogați.
11. Deci, fiica mea, nu te teme, îți voi face tot ce ai zis, căci în
toate părțile poporului meu se știe că ești femeie vrednică.
12. Adevărat e că îți sunt rudă, dar mai ai o rudă încă și mai aproape
decât mine.
13. Rămâi noaptea aceasta aici și mâine, de va vrea acela să te răscumpere,
bine, să te răscumpere; iar de nu va vrea să te răscumpere el, te voi răscumpăra
eu; viu este Domnul! Dormi aici până mâine!"
14. Și a dormit ea la picioarele lui până dimineața. Apoi s-a sculat
înainte de a se fi putut ea cunoaște unul pe altul. Și a zis Booz: "Să
nu se știe că a venit femeia la arie!"
15. Iar către ea a zis: "Dezbracă-ți haina ta cea de deasupra și ține-o".
Și ea a ținut-o, iar el i-a măsurat șase măsuri de orz și i le-a pus pe
umăr și s-a dus în cetate.
16. Atunci a venit Rut la soacra sa și i-a zis: "Ce e, fiica mea?"
Și ea i-a povestit tot ce i-a făcut omul acela și a zis:
17. "Aceste șase măsuri de orz mi le-a dat el, zicându-mi: "Să nu te
duci la soacra ta cu mâinile goale!"
18. Iar soacra a zis: "Ai răbdare fiica mea, până vei afla cum se va
isprăvi lucrul acesta; căci omul acela nu se va liniști până nu va isprăvi
chiar astăzi lucrul acesta".
CAPITOLUL 4
Căsătoria lui Booz cu Rut.
l. În ziua aceea a ieșit Booz la poarta cetății și a șezut acolo. Și
iată trecea pe acolo ruda de care grăise Booz; și Booz i-a zis: "Vino încoace
și șezi aici". Și acela s-a dus și a șezut.
2. Și a luat Booz zece oameni dintre bătrânii cetății și a zis: "Ședeți
aici!" și ei au șezut.
3. Apoi a zis Booz către ruda sa: "Noemina, întorcându-se din șesul
Moabiților, vinde partea de țarină, cuvenită fratelui nostru Elimelec;
și eu m-am hotărât să fac cunoscut auzului tău și să-ti spun: Cumpăr-o
în fata celor ce șed aici și în fața bătrânilor poporului meu.
4. De vrei s-o cumperi, cumpăr-o, iar de nu vrei s-o cumperi, spune-mi,
ca să știu și eu. Căci afară de tine n-are cine s-o cumpere, iar după tine
vin eu". Și acela a zis: "O cumpăr!"
5. Răspuns-a Booz: "De cumperi țarina de la Noemina, atunci trebuie
să cumperi și pe Rut moabiteanca, femeia celui mort, și trebuie să o iei
de soție, ca să păstrezi numele celui mort în moștenirea lui".
6. Iar ruda aceea a zis: "Nu pot să o iau, ca să nu-mi stric moștenirea
mea; ia-o tu, căci eu nu pot să o iau!"
7. Înainte, la facerea unei cumpărături sau a unui schimb, pentru întărirea
lucrului, era în Israel obiceiul acesta: unul își descălța sandaua sa și
o da celuilalt, care primea dreptul de rudenie mai apropiată și aceasta
era mărturie în Israel.
8. Și a zis ruda aceea către Booz: "Cumpăr-o pentru tine!", și și-a
descălțat sandaua sa și a dat-o acestuia.
9. Iar Booz a zis către bătrâni și către tot poporul: "Voi sunteți
martori astăzi, că eu am cumpărat de la Noemina toate ale lui Elimelec
și toate ale lui Chilion și toate ale lui Mahlon.
10. De asemenea și pe Rut moabiteanca, femeia lui Mahlon, o iau de
soție, ca să păstrez numele celui mort în moștenirea lui și ca să nu piară
numele celui mort dintre frații lui și din poarta locuinței lui; voi astăzi
sunteți martori la aceasta".
11. Și tot poporul care era la poartă și bătrânii au zis: "Suntem martori!
Să facă Domnul pe femeia care intră în casa ta ca pe Rahila și ca pe Lia,
care amândouă au ridicat casă lui Israel. Să câștigi avere în Efrata și
numele tău să fie mărit în Betleem.
12. Iar casa ta să fie cum a fost casa lui Fares, pe care l-a născut
Tamara lui Iuda, și să se slăvească prin sămânța ce ți-o va da Domnul din
această femeie tânără".
13. Și a luat Booz pe Rut și ea s-a făcut soția lui. Și intrând el
la ea, Domnul i-a dat ei sarcină și a născut un fiu.
14. Și ziceau femeile către Noemina: "Binecuvântat este Domnul, că
nu te-a lăsat fără moștenitor! Slăvit să fie numele lui Israel!
15. Acesta îți va fi bucurie și hrănitor la bătrânețile tale, căci
l-a născut nora ta, care este mai bună pentru tine decât șapte fii".
16. Și a luat Noemina pe copilul acesta și l-a purtat în brațele sale
și i-a fost doică.
17. Iar vecinele i-au pus nume și au zis: "Noeminei i s-a născut fiu
și i s-a pus numele Obed". Acesta este părintele lui Iesei, tatăl lui David.
18. Iată acum spița neamului lui Fares: lui Fares i s-a născut Esron:
19. Lui Esron i s-a născut Aram; lui Aram i s-a născut Aminadab;
20. Lui Aminadab i s-a născut Naason; lui Naason i s-a născut Salmon;
21. Lui Salmon. i s-a născut Booz; lui Booz i s-a născut Obed; lui
Obed i s-a născut Iesei;
22. Lui Iesei i s-a născut David.
|