CAPITOLUL 1
Gavriil binevestește lui Zaharia și Mariei. Cântarea Mariei. Nașterea
lui Ioan Botezătorul. Cântarea lui Zaharia.
1. Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele
deplin adeverite între noi,
2. Așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost
slujitori ai Cuvântului,
3. Am găsit și eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit
toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând,
4. Ca să te încredințezi despre temenicia învățăturii pe care ai primit-o.
5. Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia
din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron
și se numea Elisabeta.
6. Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană
în toate poruncile și rânduielile Domnului.
7. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi
erau înaintați în zilele lor.
8. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii
sale,
9. A ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în
templul Domnului.
10. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și
se ruga.
11. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului
tămâierii.
12. Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el.
13. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea
ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei
numi Ioan.
14. Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor
bucura.
15. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură
amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.
16. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul
lor.
17. Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă
inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea
drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit.
18. Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci
eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei.
19. Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea
lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc
acestea.
20. Și iată vei fi mut și nu vei putea să vorbești până în ziua când
vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini
la timpul lor.
21. Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu.
22. Și ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a văzut vedenie
în templu; și el le făcea semne și a rămas mut.
23. Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la
casa sa.
24. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci
luni s-a tăinuit pe sine, zicând:
25. Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice
dintre oameni ocara mea.
26. Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu,
într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
27. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din
casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
28. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină
de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.
29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine:
Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
30. Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele
lui Iisus.
32. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul
Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.
33. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu
va avea sfârșit.
34. Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu
știu de bărbat?
35. Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste
tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care
Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
36. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea
ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă.
37. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
38. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!
Și îngerul a plecat de la ea.
39. Și în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ținutul
muntos, într-o cetate a seminției lui Iuda.
40. Și a intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe Elisabeta.
41. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în
pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,
42. Și cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvântată ești tu între
femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău.
43. Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?
44. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul
a săltat de bucurie în pântecele meu.
45. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse
ei de la Domnul.
46. Și a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul.
47. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor
ferici toate neamurile.
49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui.
50. Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El.
51. Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul
inimii lor.
52. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți,
53. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos
afară deșerți.
54. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Și aducă aminte de
mila Sa,
55. Precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui,
în veac.
56. Și a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; și s-a înapoiat
la casa sa.
57. Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un
fiu.
58. Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față
de ea și se bucurau împreună cu ea.
59. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul
și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.
60. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.
61. Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele
acesta.
62. Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.
63. Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui.
Și toți s-au mirat.
64. Și îndată i s-a deschis gura și limba și vorbea, binecuvântând
pe Dumnezeu.
65. Și frica i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în
tot ținutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.
66. Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare,
acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.
67. Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a proorocit,
zicând:
68. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și
a făcut răscumpărare poporului Său;
69. Și ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul
Său,
70. Precum a grăit prin gura sfinților Săi prooroci din veac;
71. Mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc
pe noi.
72. Și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de
legământul Său cel sfânt;
73. De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,
74. Ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică,
75. Să-I slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în
toate zilele vieții noastre.
76. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei
merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui,
77. Să dai poporului Său cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor
lor,
78. Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat
pe noi Răsăritul cel de Sus,
79. Ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții
și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.
80. Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie
până în ziua arătării lui către Israel.
CAPITOLUL 2
Nașterea lui Hristos. Tăierea împrejur și aducerea în templu. Simeon
și Ana. Iisus, la doisprezece ani, vine la Ierusalim.
1. În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie
toată lumea.
2. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria.
3. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa.
4. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea,
în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa
și din neamul lui David.
5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era
însărcinată.
6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască,
7. Și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat
în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
8. Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă
noaptea împrejurul turmei lor.
9. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit
împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare.
10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc
vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea
lui David.
12. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle.
13. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească,
lăudând pe Dumnezeu și zicând:
14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni
bunăvoire!
15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau
unii către alții: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta
ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe
Prunc, culcat în iesle.
17. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.
18. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori.
19. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.
20. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru
toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese.
21. Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus
numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în
pântece.
22. Și când s-au împlinit zilele curățirii lor, după legea lui Moise,
L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.
23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte
bărbătească să fie închinat Domnului.
24. Și să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de
turturele sau doi pui de porumbel.
25. Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta
era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul
Sfânt era asupra lui.
26. Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea
până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au
adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
28. El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și
a zis:
29. Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31. Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor,
32. Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.
33. Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
34. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată,
Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca
un semn care va stârni împotriviri.
35. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile
din multe inimi.
36. Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer,
ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la
fecioria sa.
37. Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se
depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni.
38. Și venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc
tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim.
39. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea
lor Nazaret.
40. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune
și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.
41. Și părinții Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paștilor,
la Ierusalim.
42. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim,
după obiceiul sărbătorii.
43. Și sfârșindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus
a rămas în Ierusalim și părinții Lui nu știau.
44. Și socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale
de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți.
45. Și, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L.
46. Iar după trei zile L-au aflat în templu, șezând în mijlocul învățătorilor,
ascultându-i și întrebându-i.
47. Și toți care Îl auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile
Lui.
48. Și văzându-L, rămaseră uimiți, iar mama Lui a zis către El: Fiule,
de ce ne-ai făcut nouă așa? Iată, tatăl Tău și eu Te-am căutat îngrijorați.
49. Și El a zis către ei: De ce era să Mă căutați? Oare, nu știați
că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?
50. Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor.
51. Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Iar mama
Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.
52. Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu
și la oameni.
CAPITOLUL 3
Predica lui Ioan Botezătorul. Mărturia lui despre Hristos. Botezul
și spița neamului lui Iisus.
1. În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu
Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele
său, tetrarh al Itureii și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh
al Abilenei,
2. În zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu
către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3. Și a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul
pocăinței, spre iertarea păcatelor.
4. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: "Este
glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți
cărările Lui.
5. Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca;
căile cele strâmbe se vor face drepte și cele colțuroase, drumuri netede.
6. Și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu".
7. Deci zicea Ioan mulțimilor care veneau să se boteze de el: Pui de
vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie?
8. Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în
voi înșivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din
pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
9. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face
roadă bună se taie și se aruncă în foc.
10. Și mulțimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci?
11. Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce
nu are și cel ce are bucate să facă asemenea.
12. Și au venit și vameșii să se boteze și i-au spus: Învățătorule,
noi ce să facem?
13. El le-a răspuns: Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rânduit.
14. Și îl întrebau și ostașii, zicând: Dar noi ce să facem? Și le-a
zis: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept, și să fiți
mulțumiți cu solda voastră.
15. Iar poporul fiind în așteptare și întrebându-se toți despre Ioan
în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?
16. A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel
ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua
încălțămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc,
17. A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să curețe aria și să adune
grâul în jitnița Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins.
18. Încă și alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea
bună.
19. Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia
lui Filip, fratele său, și pentru toate relele pe care le-a făcut Irod,
20. A adăugat la toate și aceasta, încât a închis pe Ioan în temniță.
21. Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se,
s-a deschis cerul,
22. Și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel,
și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.
23. Și Iisus Însuși era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască),
fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli,
24. Fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai,
fiul lui Iosif,
25. Fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli,
fiul lui Nagai,
26. Fiul lui Iosua, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh,
fiul lui Ioda,
27. Fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel,
fiul lui Neri,
28. Fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam,
fiul lui Er,
29. Fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Lorim, fiul lui Matat,
fiul lui Levi,
30. Fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam,
fiul lui Eliachim,
31. Fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan,
fiul lui David,
32. Fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul
lui Naason,
33. Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul
lui Fares, fiul lui Iuda.
34. Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara,
fiul lui Nahor,
35. Fiul lui Serug, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber,
fiul lui Sala,
36. Fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sim, fiul lui Noe,
fiul lui Lameh,
37. Fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul Iaret, fiul lui Maleleil,
fiul lui Cainam,
38. Fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 4
Ispita de pe muntele Carantaniei. Iisus începe să predice în Capernaum
și în Nazaret, vindecă pe soacra lui Petru și pe alții.
1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost
dus de Duhul în pustie,
2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Și în aceste
zile nu a mâncat nimic; și, sfârșindu-se ele, a flămânzit.
3. Și I-a spus diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre
să se facă pâine.
4. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va
trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5. Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă
toate împărățiile lumii.
6. Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și
strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc;
7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8. Și răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris
este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești".
9. Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a
zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
10. Căci scris este: "Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să
Te păzească";
11. Și te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul
Tău.
12. Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: "Să nu ispitești pe Domnul
Dumnezeul tău".
13. Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până
la o vreme.
14. Și S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea
despre El în toată împrejurimea.
15. Și învăța în sinagogile lor, slăvit fiind de toți.
16. Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său,
a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească.
17. Și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea,
a găsit locul unde era scris:
18. "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc
săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc
robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați,
19. Și să vestesc anul plăcut Domnului".
20. Și închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii
tuturor erau ațintiți asupra Lui.
21. Și El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura
aceasta în urechile voastre.
22. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau
din gura Lui și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?
23. Și El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore,
vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă
și aici în patria Ta.
24. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine
primit în patria sa.
25. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în
Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete
mare peste tot pământul.
26. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta
Sidonului, la o femeie văduvă.
27. Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar
nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul.
28. Și toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie.
29. Și sculându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus pe sprânceana
muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie;
30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
31. Și S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, și îi învăța sâmbăta.
32. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere.
33. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, și a strigat
cu glas tare:
34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi?
Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.
35. Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el. Iar demonul,
aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l.
36. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând:
Ce este acest cuvânt? Că poruncește duhurilor necurate, cu stăpânire și
cu putere, și ele ies.
37. Și a ieșit vestea despre El în tot locul din împrejurimi.
38. Și sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra
lui Simon era prinsă de friguri rele și L-au rugat pentru ea.
39. Și El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au
lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea;
40. Dar apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi
aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea
sănătoși.
41. Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul
lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că știau
că El este Hristosul.
42. Iar făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; și
mulțimile Îl căutau și au venit până la El, și-L țineau ca să nu plece
de la ei.
43. Și El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăția lui Dumnezeu
și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.
44. Și propovăduia în sinagogile Galileii.
CAPITOLUL 5
Pescuirea minunată. Vindecarea unui lepros și a unui slăbănog. Chemarea
lui Levi. Despre post.
1. Pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu,
și El ședea lângă lacul Ghenizaret,
2. A văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din
ele, spălau mrejele.
3. Și urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat
s-o depărteze puțin de la uscat. Și șezând în corabie, învăța, din ea,
mulțimile.
4. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc,
și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți.
5. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit
și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
6. Și făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau
mrejele.
7. Și au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să
le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata
să se afunde,
8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus,
zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
9. Căci spaima îl cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru
pescuitul peștilor pe care îi prinseseră.
10. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună
cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi
pescar de oameni.
11. Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.
12. Și pe când erau într-una din cetăți, iată un om plin de lepră;
văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne,
dacă voiești, poți să mă curățești.
13. Și întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, fii
curățat! Și îndată s-a dus lepra de pe el.
14. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui, ci, mergând, arată-te
preotului și, pentru curățirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise,
spre mărturie lor.
15. Dar și mai mult străbătea vorba despre El și mulțimi multe se adunau,
ca să asculte și să se vindece de bolile lor.
16. Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.
17. Și într-una din zile Iisus învăța și de față ședeau farisei și
învățători ai Legii, veniți din toate satele Galileii, din Iudeea și din
Ierusalim. Și puterea Domnului se arăta în tămăduiri.
18. Și iată niște bărbați aduceau pe pat un om care era slăbănog și
căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui;
19. Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit
pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea
lui Iisus.
20. Și văzând credința lor, El le-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele
tale.
21. Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine
este Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul
Dumnezeu?
22. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei:
Ce cugetați în inimile voastre?
23. Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice:
Scoală și umblă?
24. Iar ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele,
a zis slăbănogului: Ție îți zic: Scoală-te, ia patul tău și mergi la casa
ta.
25. Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse,
s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu.
26. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini
de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.
27. Și după aceasta a ieșit și a văzut un vameș, cu numele Levi, care
ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine.
28. Și, lăsând toate, el s-a sculat și a mers după El.
29. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa sa. Și era mulțime multă
de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă.
30. Dar fariseii și cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând:
De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?
31. Și Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuință de doctor
cei sănătoși, ci cei bolnavi.
32. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință.
33. Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac
rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau.
34. Iar Iisus a zis către ei: Puteți, oare, să faceți pe fiii nunții
să postească, cât timp Mirele este cu ei?
35. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti
în acele zile.
36. Le-a spus lor și o pildă: Nimeni, rupând petic de la haină nouă,
nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat
din ea nu se potrivește la cea veche.
37. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou
va sparge burdufurile; și se varsă și vinul și se strică și burdufurile.
38. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și împreună se vor păstra.
39. Și nimeni, bând vin vechi, nu voiește de cel nou, căci zice: E
mai bun cel vechi.
CAPITOLUL 6
Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată,
sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte.
1. Într-o sâmbătă, a doua după Paști, Iisus mergea prin semănături și
ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau.
2. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face
sâmbăta?
3. Și Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-ați citit ce a făcut
David, când a flămânzit el și cei ce erau cu el?
4. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a luat pâinile punerii înainte
și a mâncat și a dat și însoțitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine
să le mănânce decât numai preoții?
5. Și le zicea: Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.
6. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă și învăța. Și era acolo
un om a cărui mână dreaptă era uscată.
7. Dar cărturarii și fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca
să-I găsească vină.
8. Însă El știa gândurile lor și a zis omului care avea mâna uscată:
Scoală-te și stai la mijloc. El s-a sculat și a stat.
9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta:
a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?
10. Și privind împrejur pe toți aceștia, i-a zis: Întinde mâna ta.
Iar el a făcut așa și mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca și cealaltă.
11. Ei însă s-au umplut de mânie și vorbeau unii cu alții ce să facă
cu Iisus.
12. Și în zilele acelea, Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a
petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Și când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales
dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli.
14. Pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe
Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Vartolomeu,
15. Și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu și pe Simon numit
Zilotul,
16. Și pe Iuda al lui Iacov și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut
trădător.
17. Și coborând împreună cu ei, a stat în loc șes, El și mulțime multă
de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim
și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte
și să se vindece de bolile lor.
18. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau.
19. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El că putere ieșea din
El și-i vindeca pe toți.
20. Și El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți voi
cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu.
21. Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți
cei ce plângeți acum, că veți râde.
22. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni
dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din
pricina Fiului Omului.
23. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră
multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor.
24. Dar vai vouă bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră.
25. Vai vouă celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi. Vai vouă
celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui.
26. Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau
proorocilor mincinoși părinții lor.
27. Iar vouă celor ce ascultați vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri,
faceți bine celor ce vă urăsc pe voi;
28. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă
fac necazuri.
29. Celui ce te lovește peste obraz, întoarce-i și pe celălalt; pe
cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa;
30. Oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale, nu
cere înapoi.
31. Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea;
32. Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci
și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți
avea? Că și păcătoșii același lucru fac.
34. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi,
ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor,
ca să primească înapoi întocmai.
35. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut,
fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și
veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi.
36. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.
37. Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți;
iertați și veți fi iertați.
38. Dați și se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
clătinată și cu vârf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va
măsura.
39. Și le-a spus și pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor
cădea amândoi în groapă?
40. Nu este ucenic mai presus decât învățătorul său; dar orice ucenic
desăvârșit va fi ca învățătorul său.
41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul
tău nu o iei în seamă?
42. Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din
ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai
întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul
fratelui tău.
43. Căci nu este pom bun care să facă roade rele și, iarăși, nici pom
rău care să facă roade bune.
44. Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine
din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini.
45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune,
pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele.
Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.
46. Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?
47. Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi
arăta cu cine se aseamănă:
48. Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit
și i-a pus temelia pe piatră, și venind apele mari și puhoiul izbind în
casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.
49. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit
casa pe pământ fără temelie, și izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut
și prăbușirea acelei case a fost mare.
CAPITOLUL 7
Vindecarea slugii unui sutaș. Vindecarea tânărului din Nain. Trimișii
lui Ioan Botezătorul. Ungerea lui Iisus de către femeia păcătoasă.
1. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului,
a intrat în Capernaum.
2. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă era
să moară.
3. Și auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L
să vină și să vindece pe sluga lui.
4. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este
să-i faci lui aceasta,
5. Căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga.
6. Iar Iisus mergea cu ei. Și nefiind El acum departe de casă, a trimis
la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca
să intri sub acoperământul meu.
7. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci
spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.
8. Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și
zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele:
Fă aceasta, și face.
9. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el și, întorcându-Se,
a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat
atâta credință;
10. Și întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.
11. Și după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain și cu El împreună
mergeau ucenicii Lui și multă mulțime.
12. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort,
singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, și mulțime mare din cetate
era cu ea.
13. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!
14. Și apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au
oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te.
15. Și s-a ridicat mortul și a început să vorbească, și l-a dat mamei
lui.
16. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc
mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
17. Și a ieșit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea și în toată
împrejurimea.
18. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.
19. Și chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis
către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?
20. Și ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis
la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?
21. Și în acel ceas El a vindecat pe mulți de boli și de răni și de
duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.
22. Și răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați
văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc,
surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește.
23. Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.
24. Iar, după ce trimișii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească
mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți, în pustie? Oare trestie
clătinată de vânt?
25. Dar ce ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată,
cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor.
26. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare prooroc? Da! Zic vouă: și mai
mult decât un prooroc.
27. Acesta este cel despre care s-a scris: "Iată trimit înaintea feței
Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta".
28. Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare
decât Ioan; dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât
el.
29. Și tot poporul auzind, și vameșii s-au încredințat de dreptatea
lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.
30. Iar fariseii și învățătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu
în ei înșiși, nebotezându-se de el.
31. Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei
asemenea?
32. Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții,
zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și n-ați
plâns.
33. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine și negustând vin,
și ziceți: Are demon!
34. A venit și Fiul Omului, mâncând și bând, și ziceți: Iată un om
mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor!
35. Dar Înțelepciunea a fost găsită dreaptă de către toți fiii ei.
36. Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând
în casa fariseului, a șezut la masă.
37. Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la
masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să
ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta
picioarele Lui și le ungea cu mir.
39. Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar
fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este
păcătoasă.
40. Și răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva.
Învățătorule, spune, zise el.
41. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de
dinari, iar celălalt cu cincizeci.
42. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci,
care dintre ei îl va iubi mai mult?
43. Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai
mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
44. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia
aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă,
cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei.
45. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi
sărute picioarele.
46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
47. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult
a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.
48. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele.
49. Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: Cine
este Acesta care iartă și păcatele?
50. Iar către femeie a zis: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.
CAPITOLUL 8
Pilda semănătorului. Mama și frații lui Iisus. Potolirea furtunii.
Demonizatul din ținutul Gherghesenilor. Învierea fiicei lui Iair. Vindecarea
femeii bolnave de doisprezece ani.
1. Și după aceea Iisus umbla prin cetăți și prin sate, propovăduind
și binevestind împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El;
2. Și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli:
Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni,
3. Și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe
altele care le slujeau din avutul lor.
4. Și adunându-se mulțime multă și venind de prin cetăți la El, a zis
în pildă:
5. Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și semănând el, una a
căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au
mâncat-o.
6. Și alta a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu
avea umezeală.
7. Și alta a căzut între spini și spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o.
8. Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit.
Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
9. Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui
Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să
nu înțeleagă.
11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu.
12. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și
ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc
cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la
vreme de încercare se leapădă.
14. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu
grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc.
15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună,
aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare.
16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune
sub pat, ci o așează în sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe față și nimic tainic,
care să nu se cunoască și să nu vină la arătare.
18. Luați seama deci cum auziți: Celui ce are i se va da; iar de la
cel ce nu are, și ce i se pare că are se va lua de la el.
19. Și au venit la El mama Lui și frații; dar nu puteau să se apropie
de El din pricina mulțimii.
20. Și I s-a vestit: Mama Ta și frații Tăi stau afară și voiesc să
Te vadă.
21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea și frații Mei sunt
aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l îndeplinesc.
22. Și într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi și a zis
către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat.
23. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Și s-a lăsat pe lac o furtună
de vânt, și corabia se umplea de apă și erau în primejdie.
24. Și, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule,
pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat
și s-a făcut liniște.
25. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au
mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și
vânturilor și apei, și-L ascultă?
26. Și au ajuns cu corabia în ținutul Gerghesenilor, care este în fața
Galileii.
27. Și ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea
demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai
locuia, ci prin morminte.
28. Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare
a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te,
nu mă chinui.
29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți
ani îl stăpânea, și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el,
sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.
30. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis:
Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el.
31. Și-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.
32. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au
rugat să le îngăduie să intre în ei; și le-a îngăduit.
33. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat
de pe țărm în lac și s-a înecat.
34. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în
cetate și prin sate.
35. Și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au
găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând
jos, la picioarele lui Iisus și s-au înfricoșat.
36. Și cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul.
37. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gerghesenilor să
plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Iar El, intrând în corabie,
S-a înapoiat.
38. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El.
Iisus însă i-a dat drumul zicând:
39. Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.
Și a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.
40. Și când s-a întors Iisus, L-a primit mulțimea, căci toți Îl așteptau.
41. Și iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair și care era mai-marele
sinagogii. Și căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa
Lui,
42. Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte.
Și, pe când se ducea El, mulțimile Îl împresurau.
43. Și o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge și
cheltuise cu doctorii toată averea ei, și de nici unul nu putuse să fie
vindecată,
44. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată
s-a oprit curgerea sângelui ei.
45. Și a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind,
Petru și ceilalți care erau cu El, au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc
și Te strâmtorează și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?
46. Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simțit o putere
care a ieșit din Mine.
47. Și, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea
Lui, a spus de față cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El și cum
s-a tămăduit îndată.
48. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi
în pace.
49. Și încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii,
zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul.
50. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va
izbăvi.
51. Și venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai
pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și pe tatăl copilei și pe mamă.
52. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți;
n-a murit, ci doarme.
53. Și râdeau de El, știind că a murit.
54. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat,
zicând: Copilă, scoală-te!
55. Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să
i se dea să mănânce.
56. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună
nimănui ce s-a întâmplat.
CAPITOLUL 9
Trimiterea apostolilor. Săturarea celor cinci mii de oameni. Mărturisirea
lui Petru. Întâia și a doua vestire a Patimilor. Schimbarea la față. Vindecarea
copilului demonizat. Care este întâiul între apostoli? Urmarea lui Iisus.
1. Și chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și
stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile.
2. Și i-a trimis să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să vindece
pe cei bolnavi.
3. Și a zis către ei: Să nu luați nimic pe drum, nici toiag, nici traistă,
nici pâine, nici bani și nici să nu aveți câte două haine.
4. Și în orice casă veți intra, acolo să rămâneți și de acolo să plecați.
5. Și câți nu vă vor primi, ieșind din acea cetate scuturați praful
de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor.
6. Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind și vindecând pretutindeni.
7. Și a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute și era nedumerit, că
se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți;
8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un prooroc dintre
cei vechi a înviat.
9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta
despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-l vadă.
10. Și, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Și,
luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea
numită Betsaida.
11. Iar mulțimile, aflând, au mers după El și El, primindu-le, le vorbea
despre împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare
îi făcea sănătoși.
12. Dar ziua a început să se plece spre seară. Și, venind la El, cei
doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin
sătulețele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească mâncare, că aici
suntem în loc pustiu.
13. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu
avem mai mult de cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne
noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta.
14. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii
Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci de inși.
15. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți.
16. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la
cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor, ca să pună mulțimii
înainte.
17. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas,
douăsprezece coșuri de fărâmituri.
18. Și când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat,
zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu?
19. Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar
alții că a înviat un prooroc din cei vechi.
20. Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând,
a zis: Hristosul lui Dumnezeu.
21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta,
22. Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat
de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât,
iar a treia zi să învieze.
23. Și zicea către toți: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să
se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie;
24. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine-și
va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.
25. Că ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine
se va pierde sau se va păgubi?
26. Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, de acesta
și Fiul Omului se va rușina, când va veni întru slava Sa și a Tatălui și
a sfinților îngeri.
27. Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici,
care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu.
28. Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru
și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage.
29. Și pe când se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea
Lui albă strălucind.
30. Și iată doi bărbați vorbeau cu El, care erau Moise și Ilie,
31. Și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul Lui,
pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.
32. Iar Petru și cei ce erau cu el erau îngreuiați de somn; și deșteptându-se,
au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați stând cu El.
33. Și când s-au despărțit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învățătorule,
bine este ca noi să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui
Moise și una lui Ilie, neștiind ce spune.
34. Și, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor și i-a umbrit;
și ei s-au spăimântat când au intrat în nor.
35. Și glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales,
de acesta să ascultați!
36. Și când a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Și ei au tăcut
și nimănui n-au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce văzuseră.
37. În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat
mulțime multă.
38. Și iată un bărbat din mulțime a strigat, zicând: Învățătorule,
rogu-mă Ție, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el;
39. Și iată un duh îl apucă și îndată strigă și-l zguduie cu spume
și abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit.
40. Și m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, și n-au putut.
41. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic!
Până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.
42. Și, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ și l-a zguduit.
Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat și a vindecat pe copil și l-a dat
tatălui lui.
43. Iar toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu. Și mirându-se
toți de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi:
44. Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului
va fi dat în mâinile oamenilor.
45. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei
ca să nu-l priceapă și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt.
46. Și a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare?
47. Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus
lângă Sine,
48. Și le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe
Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel ce M-a
trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare.
49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care,
în numele Tău, scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună
cu noi.
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva
voastră este pentru voi.
51. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să
meargă la Ierusalim.
52. Și a trimis vestitori înaintea Lui. Și ei, mergând, au intrat într-un
sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El.
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim.
54. Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei
să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie?
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare,
fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele
oamenilor, ci ca să le mântuiască.
56. Și s-au dus în alt sat.
57. Și pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoți,
oriunde Te vei duce.
58. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi;
dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul.
59. Și a zis către altul: urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi voie
întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.
60. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi
de vestește împărăția lui Dumnezeu.
61. Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca
să rânduiesc cele din casa mea.
62. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită
îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 10
Trimiterea și înapoierea celor șaptezeci (și doi) de ucenici. Vai
de cetățile rele. Iisus se bucură cu duhul. Pilda samarineanului milostiv.
Marta și Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alți șaptezeci (și doi) și i-a trimis
câte doi înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc, unde Însuși avea
să vină.
2. Și zicea către ei: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini;
rugați deci pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul
Său.
3. Mergeți; iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni
să nu salutați pe cale.
5. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia.
6. Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă.
8. Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă
vor pune înainte.
9. Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: S-a apropiat de voi
împărăția lui Dumnezeu.
10. Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele
ei, ziceți:
11. Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat împărăția lui
Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetății
aceleia.
13. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac și în cenușă.
14. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât!
16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă
de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel
ce M-a trimis pe Mine.
17. Și s-au întors cei șaptezeci (și doi) cu bucurie, zicând: Doamne,
și demonii ni se supun în numele Tău.
18. Și le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.
19. Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii,
și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma.
20. Dar nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă
bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri.
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: Te slăvesc
pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea
de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa,
Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta.
22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște
cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul
și căruia voiește Fiul să-i descopere.
23. Și întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiți sunt
ochii care văd cele ce vedeți voi!
24. Căci zic vouă: Mulți prooroci și regi au voit să vadă ceea ce vedeți
voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți, dar n-au auzit.
25. Și iată, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L și zicând:
Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din
toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot
cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi.
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Și cine
este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon,
și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au
plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a
trecut pe alături.
32. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut
pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l,
i s-a făcut milă,
34. Și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și
vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a
purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoțând doi dinari i-a dat gazdei și i-a zis: Ai
grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da.
36. Care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut
între tâlhari?
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi
și fă și tu asemenea.
38. Și pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu
numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele
Domnului, asculta cuvântul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne,
au nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci
să-mi ajute.
41. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și
pentru multe te silești;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună și-a ales, care nu
se va lua de la ea.
CAPITOLUL 11
Rugăciunea domnească. Semnul lui Iona. Cuvântarea împotriva fariseilor
și a cărturarilor.
1. Și pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre
ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan
pe ucenicii lui.
2. Și le-a zis: Când vă rugați, ziceți: Tatăl nostru, Care ești în
ceruri, sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum
în cer așa și pe pământ.
3. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
4. Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi înșine iertăm tuturor
celor ce ne greșesc nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește
de cel rău.
5. Și a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten și se va duce
la el în miez de noapte și-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6. Că a venit, din cale, un prieten la mine și n-am ce să-i pun înainte,
7. Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală.
Acum ușa e încuiată și copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol
să-ți dau.
8. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten,
dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie.
9. Și Eu zic vouă: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți
și vi se va deschide.
10. Că oricine cere ia; și cel ce caută găsește, și celui ce bate i
se va deschide.
11. Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va
da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe?
12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
13. Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune,
cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care
îl cer de la El!
14. Și a scos un demon, și acela era mut. Și când a ieșit demonul,
mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat.
15. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate
pe demoni.
16. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer.
17. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se
în sine, se pustiește și casă peste casă cade.
18. Și dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui?
Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.
19. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot?
De aceea ei vă vor fi judecători.
20. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns
la voi împărăția lui Dumnezeu.
21. Când cel tare și înarmat fiind își păzește curtea, avuțiile lui
sunt în pace.
22. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge,
îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte.
23. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu
Mine risipește.
24. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă,
căutând odihnă, și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde
am ieșit.
25. Și, venind, o află măturată și împodobită.
26. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el și,
intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia
mai rele decât cele dintâi.
27. Și când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul,
I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii
pe care i-ai supt!
28. Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul
lui Dumnezeu și-l păzesc.
29. Iar îngrămădindu-se mulțimile, El a început a zice: Neamul acesta
este un neam viclean; cere semn dar semn nu i se va da decât semnul proorocului
Iona.
30. Căci precum a fost Iona un semn pentru Niniviteni așa va fi și
Fiul Omului semn pentru acest neam.
31. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații neamului
acestuia și-i va osândi, pentru că a venit de la marginile pământului,
ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și, iată, mai mult decât Solomon
este aici.
32. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l
vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și, iată,
mai mult decât Iona este aici.
33. Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc,
ci în sfeșnic, ca aceia care intră să vadă lumina.
34. Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat,
atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul
tău e întunecat.
35. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
36. Așadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată,
luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea
ei.
37. Și pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el;
și, intrând, a șezut la masă.
38. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă.
39. Și Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curățiți partea
din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire
și de viclenie.
40. Nebunilor! Oare, cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea
dinăuntru?
41. Dați mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru și, iată,
toate vă vor fi curate.
42. Dar vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță
și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu;
pe acestea se cuvenea să le faceți și pe acelea să nu le lăsați.
43. Vai vouă, fariseilor! Că iubiți scaunele din față în sinagogi și
în închinăciunile din piețe.
44. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că sunteți ca mormintele
ce nu se văd, și oamenii, care umblă peste ele, nu le știu.
45. Și răspunzând, unul dintre învățătorii de Lege I-a zis: Învățătorule,
acestea zicând, ne mustri și pe noi!
46. Iar El a zis: Vai și vouă, învățătorilor de Lege! Că împovărați
pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeți sarcinile nici
cel puțin cu un deget.
47. Vai vouă! Că zidiți mormintele proorocilor pe care părinții voștri
i-au ucis.
48. Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri,
pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele.
49. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Voi trimite la ei
prooroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni";
50. Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor,
care s-a vărsat de la facerea lumii,
51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit
între altar și templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta.
52. Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței;
voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedecat.
53. Iar ieșind El de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L
urască groaznic și să-L silească să vorbească despre multe,
54. Pândindu-L și căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească
vină.
CAPITOLUL 12
Să ne ferim de fățărnicie, de șovăială și de lăcomie. Îndemnuri
la veghere și la îngăduință. Semnele vremii.
1. Și în același timp, adunându-se mulțime mii și mii de oameni, încât
se călcau unii pe alții, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii
Săi: Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.
2. Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns
care să nu se cunoască.
3. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea
ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri.
4. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul
și după aceasta n-au ce să mai facă.
5. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care,
după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela
să vă temeți.
6. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele
nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
7. Ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți; voi
sunteți mai de preț decât multe vrăbii.
8. Și zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,
și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
9. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi
înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
10. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta;
dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.
11. Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri
nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice,
12. Că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela, ce trebuie să
spuneți.
13. Zis-a Lui cineva din mulțime: Învățătorule, zi fratelui meu să
împartă cu mine moștenirea.
14. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor
peste voi?
15. Și a zis către ei: Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața
cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.
16. Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit
din belșug țarina.
17. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun
roadele mele?
18. Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari
le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele;
19. Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse
pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.
20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la
tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?
21. Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește
în Dumnezeu.
22. Și a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți
pentru viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă
veți îmbrăca.
23. Viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea.
24. Priviți la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară,
nici jitniță, și Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât
păsările!
25. Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale
un cot?
26. Deci dacă nu puteți să faceți nici cel mai mic lucru, de ce vă
îngrijiți de celelalte?
27. Priviți la crini cum cresc: Nu torc, nici nu țes. Și zic vouă că
nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.
28. Iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor,
Dumnezeu așa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puțin credincioșilor!
29. Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați.
30. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru știe
că aveți nevoie de acestea;
31. Căutați mai întâi împărăția Lui. Și toate acestea se vor adăuga
vouă.
32. Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă
dea vouă împărăția.
33. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care
nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde fur nu se apropie,
nici molie nu o strică.
34. Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.
35. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse.
36. Și voi fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când
se întoarce de la nuntă, ca, venind, și bătând, îndată să-i deschidă.
37. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla
priveghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și,
apropiindu-se le va sluji.
38. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia,
și le va găsi așa, fericite sunt acelea.
39. Iar aceasta să știți că, de ar ști stăpânul casei în care ceas
vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa.
40. Deci și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului
va veni.
41. Și a zis Petru: Doamne, către noi spui pilda aceasta sau și către
toți?
42. Și a zis Domnul: Cine este iconomul credincios și înțelept pe care
stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea
lor de grâu?
43. Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând
așa.
44. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuțiile sale.
45. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăbovește
să vină, și va începe să bată pe slugi și pe slujnice, și să mănânce, și
să bea și să se îmbete,
46. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se așteaptă
și în ceasul în care ea nu știe și o va tăia în două, iar partea ei va
pune-o cu cei necredincioși.
47. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit,
nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.
48. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie,
va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui
i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.
49. Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins!
50. Și cu botez am a Mă boteza, și câtă nerăbdare am până ce se va
îndeplini!
51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci
dezbinare.
52. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei
împotriva a doi și doi împotriva a trei.
53. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui,
mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii
sale și nora împotriva soacrei.
54. Și zicea mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus,
îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este.
55. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și
așa este.
56. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți,
dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți?
57. De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept?
58. Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te scapi
de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să
te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță.
59. Zic ție: Nu vei ieși de acolo, până ce nu vei plăti și cel din
urmă ban.
CAPITOLUL 13
Pilda galileienilor. O femeie vindecată în ziua sâmbetei. Pilde
și cuvinte despre împărăția lui Dumnezeu. Ierusalimul și jalea-i viitoare.
1. Și erau de față în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii
al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor.
2. Și El, răspunzând, le-a zis: Credeți, oare, că acești galileieni
au fost ei mai păcătoși decât toți galileienii, fiindcă au suferit aceasta?
3. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece inși, peste care s-a surpat turnul în Siloam
și i-a ucis, gândiți, oare, că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii
care locuiau în Ierusalim?
5. Nu! zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel.
6. Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via
sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.
7. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod
în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?
8. Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce
îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi.
9. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.
10. Și învăța Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.
11. Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință
și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum;
12. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată
de neputința ta.
13. Și Și-a pus mâinile asupra ei, și ea îndată s-a îndreptat și slăvea
pe Dumnezeu.
14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta,
răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze;
venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei!
15. Iar Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi
nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, și nu-l duce
să-l adape?
16. Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana,
iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura
aceasta, în ziua sâmbetei?
17. Și zicând El acestea, s-au rușinat toți care erau împotriva Lui,
și toată mulțimea se bucura de faptele strălucite săvârșite de El.
18. Deci zicea: Cu ce este asemenea împărăția lui Dumnezeu și cu ce
o voi asemăna?
19. Asemenea este grăuntelui de muștar pe care, luându-l, un om l-a
aruncat în grădina sa, și a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului
s-au sălășluit în ramurile lui.
20. Și iarăși a zis: Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu?
21. Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în
trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul.
22. Și mergea El prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre
Ierusalim.
23. Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc?
Iar El le-a zis:
24. Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă,
vor căuta să intre și nu vor putea.
25. După ce se va scula stăpânul casei și va încuia ușa și veți începe
să stați afară și să bateți la ușă, zicând: Doamne, deschide-ne! - și el,
răspunzând, vă va zice: Nu vă știu de unde sunteți,
26. Atunci voi veți începe să ziceți: Am mâncat înaintea ta și am băut
și în piețele noastre ai învățat.
27. Și el vă va zice: Vă spun: Nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă
de la mine toți lucrătorii nedreptății.
28. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe
Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți proorocii în Împărăția lui Dumnezeu,
iar pe voi aruncați afară.
29. Și vor veni alții de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte
și de la miazăzi și vor ședea la masă în împărăția lui Dumnezeu.
30. Și iată, sunt unii de pe urmă care vor fi întâi, și sunt alții
întâi care vor fi pe urmă.
31. În ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieși
și du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă.
32. Și El le-a zis: Mergând, spuneți vulpii acesteia: Iată, alung demoni
și fac vindecări, astăzi și mâine, iar a treia zi voi sfârși.
33. Însă și astăzi și mâine și în ziua următoare merg, fiindcă nu este
cu putință să piară prooroc afară din Ierusalim.
34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre
pe cei trimiși la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună
pasărea puii săi sub aripi, dar n-ați voit.
35. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă.
Nu Mă veți mai vedea până ce va veni vremea când veți zice: Binecuvântat
este Cel ce vine întru numele Domnului!
CAPITOLUL 14
Bolnavul de idropică vindecat sâmbăta. Îndemn la smerenie și la
milostenie. Pilda despre cina cea mare. Lepădarea de sine.
1. Și când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta,
ca să mănânce, și ei Îl pândeau,
2. Iată un om bolnav de idropică era înaintea Lui.
3. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de lege și către farisei,
spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu?
4. Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul.
5. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în
fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei?
6. Și n-au putut să-i răspundă la acestea.
7. Și luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus
celor chemați o pildă, zicând între ei:
8. Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel
dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine.
9. Și venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, îți va zice: Dă
acestuia locul. Și atunci, cu rușine, te vei duce să te așezi pe locul
cel mai de pe urmă.
10. Ci, când vei fi chemat, mergând așează-te în cel din urmă loc,
ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te
mai sus. Atunci vei avea cinstea în fața tuturor celor care vor ședea împreună
cu tine.
11. Căci, oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește
pe sine se va înălța.
12. Zis-a și celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema
pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii
bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți
fie ca răsplată.
13. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi,
pe orbi,
14. Și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti
la învierea drepților.
15. Și auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a
zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu!
16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe
mulți;
17. Și a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemați:
Veniți, că iată toate sunt gata.
18. Și au început unul câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a
zis: Țarină am cumpărat și am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i
încerc; te rog iartă-mă.
20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni.
21. Și întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci,
mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății,
și pe săraci, și pe neputincioși, și pe orbi, și pe șchiopi adu-i aici.
22. Și a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit și tot mai
este loc.
23. Și a zis stăpânul către slugă: Ieși la drumuri și la garduri și
silește să intre, ca să mi se umple casa,
24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați
nu va gusta din cina mea.
25. Și mergeau cu El mulțimi multe; și întorcându-Se, a zis către ele:
26. Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și
pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși,
nu poate să fie ucenicul Meu.
27. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate
să fie ucenicul Meu.
28. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi și-și
face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească?
29. Ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei
care vor vedea să înceapă a-l lua în râs,
30. Zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi.
31. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va
sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel
care vine împotriva lui cu douăzeci de mii?
32. Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și se roagă
de pace.
33. Așadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate
să fie ucenicul Meu.
34. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă?
35. Nici în pământ, nici în gunoi, nu este de folos, ci o aruncă afară.
Cine are urechi de auzit să audă.
CAPITOLUL 15
Pildele: Oaia cea pierdută, despre drahma cea pierdută și despre
fiul risipitor.
1. Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte.
2. Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine
pe păcătoși și mănâncă cu ei.
3. Și a zis către ei pilda aceasta, spunând:
4. Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una,
nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută,
până ce o găsește?
5. Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se;
6. Și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă
cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
7. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos
care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie
de pocăință.
8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde
lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește?
9. Și găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă
cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.
10. Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un
păcătos care se pocăiește.
11. Și a zis: Un om avea doi fii.
12. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea
ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea.
13. Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus
într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea,
și el a început să ducă lipsă.
15. Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări,
și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii.
16. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau
porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17. Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt
îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am
greșit la cer și înaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din
argații tăi.
20. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el,
l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul
lui și l-a sărutat.
21. Și i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai
sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Și a zis tatăl către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea
dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele
lui;
23. Și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să
ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a
aflat. Și au început să se veselească.
25. Iar fiul cel mare era la țarină. Și când a venit și s-a apropiat
de casă, a auzit cântece și jocuri.
26. Și, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă
acestea.
27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat
vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos.
28. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl
ruga.
29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâția ani îți slujesc
și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied,
ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele,
ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat.
31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale
mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta
mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.
CAPITOLUL 16
Parabola despre iconomul necredincios. Parabola despre bogatul nemilostiv
și despre săracul Lazăr.
1. Și zicea și către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom
și acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile.
2. Și chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi
socoteala de iconomia ta, căci nu mai poți să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia
de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine.
4. Știu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi
scos din iconomie.
5. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său,
a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți
zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O
sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci.
8. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește.
Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii
luminii.
9. Și Eu zic vouă: Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca atunci,
când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puțin și în mult este credincios;
și cel ce e nedrept în foarte puțin și în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă
va încredința pe cea adevărată?
12. Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă
va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau
pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și
pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.
14. Toate acestea le auzeau și fariseii, care erau iubitori de argint
și-L luau în bătaie de joc.
15. Și El le-a zis: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea
oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni
este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.
16. Legea și proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăția lui
Dumnezeu se binevestește și fiecare se silește spre ea.
17. Dar mai lesne e să treacă cerul și pământul, decât să cadă din
Lege un corn de literă.
18. Oricine-și lasă femeia sa și ia pe alta săvârșește adulter; și
cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârșește adulter.
19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se
în toate zilele în chip strălucit.
20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube,
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar
și câinii venind, lingeau bubele lui.
22. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam.
A murit și bogatul și a fost înmormântat.
23. Și în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de
departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui.
24. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și
trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească
limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale
tale în viața ta, și Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se
mângâie, iar tu te chinuiești.
26. Și peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie
mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei
de acolo să treacă la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui
meu,
28. Căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și
ei în acest loc de chin.
29. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți
se va duce la ei, se vor pocăi.
31. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu
vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.
CAPITOLUL 17
Despre sminteli, iertare și credință. Vindecarea celor zece leproși.
Când va veni împărăția lui Dumnezeu.
1. Și a zis către ucenicii Săi: Cu neputință este să nu vină smintelile,
dar vai aceluia prin care ele vin!
2. Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară și
ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceștia mici.
3. Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l
și dacă se va pocăi, iartă-l.
4. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori
se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.
5. Și au zis apostolii către Domnul: Sporește-ne credința.
6. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar,
ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare, și vă
va asculta.
7. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va
zice când se întoarce din țarină: Vino îndată și șezi la masă?
8. Oare, nu-i va zice: Pregătește-mi ca să cinez și, încingându-te,
slujește-mi, până ce voi mânca și voi bea și după aceea vei mânca și vei
bea și tu?
9. Va mulțumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu.
10. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți:
Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.
11. Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim și trecea prin mijlocul
Samariei și al Galileii,
12. Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau
departe,
13. Și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți
milă de noi!
14. Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar,
pe când ei se duceau, s-au curățit.
15. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas
mare slăvind pe Dumnezeu.
16. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I.
Și acela era samarinean.
17. Și răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă
unde sunt?
18. Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai
acesta, care este de alt neam?
19. Și i-a zis: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.
20. Și fiind întrebat de farisei când va veni împărăția lui Dumnezeu,
le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
21. Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăția
lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
22. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veți dori să vedeți una
din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea.
23. Și vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceți și
nu vă luați după ei.
24. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează
până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa.
25. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul
acesta.
26. Și precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele
Fiului Omului:
27. Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat
Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți.
28. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau,
vindeau, sădeau, și zideau,
29. Iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma a plouat din cer foc
și pucioasă și i-a nimicit pe toți,
30. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului.
31. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile
lui în casă, să nu se coboare ca să le ia; de asemenea, cel ce va fi în
țarină să nu se întoarcă înapoi.
32. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot.
33. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va
pierde, acela îl va dobândi.
34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat,
iar celălalt va fi lăsat.
35. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată.
36. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se va lăsa.
37. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis:
Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
CAPITOLUL 18
Pildele: văduva stăruitoare, vameșul și fariseul. Iisus cheamă pe
copii la Sine. Primejdiile bogăției. A treia vestire a Patimilor. Vindecarea
orbului din Ierihon.
1. Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și
piardă nădejdea,
2. Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea
și de om nu se rușina.
3. Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi
dreptate față de potrivnicul meu.
4. Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deși de
Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez,
5. Totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate,
ca să nu vină mereu să mă supere.
6. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept?
7. Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă
către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung?
8. Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când
va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?
9. Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț
pe ceilalți, a zis pilda aceasta:
10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și
celălalt vameș.
11. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc
că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și
acest vameș.
12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte
câștig.
13. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către
cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
14. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât
acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește
pe sine se va înălța.
15. Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii,
văzând, îi certau.
16. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine
și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.
17. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu
ca un prunc nu va intra în ea.
18. Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac
ca să moștenesc viața de veci?
19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun,
decât unul Dumnezeu.
20. Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi,
să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai
și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează
Mie.
23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
24. Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei
ce au averi în împărăția lui Dumnezeu!
25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să
intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.
26. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască?
27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință
la Dumnezeu.
28. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat
Ție.
29. Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a
lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru împărăția
lui Dumnezeu,
30. Și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce
va să vină, viață veșnică.
31. Și luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim
la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul
Omului.
32. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și
scuipat.
33. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia.
34. Și ei n-au înțeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era
ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse.
35. Și când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum,
cerșind.
36. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce e aceasta.
37. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
38. Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de
mine!
39. Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult
mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!
40. Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se,
l-a întrebat:
41. Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!
42. Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit.
43. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot
poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 19
Zaheu. Pilda minelor. Intrarea în Ierusalim. Iisus deplânge Ierusalimul
și alungă pe vânzătorii de la templu.
1. Și intrând, trecea prin Ierihon.
2. Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor
și era bogat.
3. Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru
că era mic de statură.
4. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă,
căci pe acolo avea să treacă.
5. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către
el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.
6. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se.
7. Și văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un
om păcătos.
8. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea
mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc
împătrit.
9. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia,
căci și acesta este fiu al lui Avraam.
10. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
11. Și ascultând ei acestea, Iisus, adăugând, le-a spus o pildă, fiindcă
El era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că împărăția lui Dumnezeu se
va arăta îndată.
12. Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată,
ca să-și ia domnie și să se întoarcă.
13. Și chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către
ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni!
14. Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând:
Nu voim ca acesta să domnească peste noi.
15. Și când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate
slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit.
16. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece
mine.
17. Și i-a zis stăpânul: Bine slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost
credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți.
18. Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine.
19. Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți.
20. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o
într-un ștergar,
21. Că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus
și seceri ce n-ai semănat.
22. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat;
23. Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbătorilor de bani? Și eu,
venind, l-aș fi luat cu dobândă.
24. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o
celui ce are zece mine.
25. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine.
26. Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și
ceea ce are i se va lua.
27. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei,
aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea.
28. Și zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.
29. Iar când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către muntele
care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,
30. Zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți
găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și,
dezlegându-l, aduceți-l.
31. Și dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați?, veți zice
așa: Pentru că Domnul are trebuință de el.
32. Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus.
33. Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei:
De ce dezlegați mânzul?
34. Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul.
35. Și i-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, l-au
ajutat pe Iisus să urce pe el.
36. Iar pe când mergea El, așterneau hainele lor pe cale.
37. Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea
ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare,
pentru toate minunile pe care le văzuse,
38. Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului!
Pace în cer și slavă întru cei de sus.
39. Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți
ucenicii.
40. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele
vor striga.
41. Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:
42. Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea
ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
43. Căci vor veni zile peste tine, când dușmanii tăi vor săpa șanț
în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile.
44. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine,
și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea
cercetării tale.
45. Și intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau și
cumpărau în el.
46. Zicându-le: Scris este: "Și va fi casa Mea casă de rugăciune";
dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari.
47. Și era în fiecare zi în templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii
și fruntașii poporului căutau să-L piardă.
48. Și nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ținea după El, ascultându-L.
CAPITOLUL 20
De unde a fost botezul lui Ioan? Pilda viei celei date lucrătorilor
răi. Dinarul Cezarului. Învierea morților. Al cui fiu este Hristos?
1. Și într-una din zile, pe când Iisus învăța poporul în templu și binevestea,
au venit arhiereii și cărturarii, împreună cu bătrânii,
2. Și, vorbind, au zis către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea,
sau cine este Cel ce Ți-a dat această putere?
3. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba și Eu pe voi
un cuvânt, și spuneți-Mi:
4. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?
5. Și ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: Din cer, va
zice: Pentru ce n-ați crezut în el?
6. Iar dacă vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre,
căci este încredințat că Ioan a fost prooroc.
7. Și au răspuns că nu știu de unde.
8. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
9. Și a început să spună către popor pilda aceasta: Un om a sădit vie
și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme.
10. Și la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea
din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic.
11. Și a trimis apoi altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și batjocorind-o,
au trimis-o fără nimic.
12. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o.
13. Și stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel
iubit; poate se vor rușina de el.
14. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta
este moștenitorul; să-l omorâm ca moștenirea să fie a noastră.
15. Și scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora,
stăpânul viei?
16. Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.
Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple!
17. El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta:
"Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul
unghiului"?
18. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine
va cădea ea îl va zdrobi.
19. Iar cărturarii și arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul
acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înțeles că Iisus spusese pilda
aceasta pentru ei.
20. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți,
ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului.
21. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți
drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu:
22. Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu?
23. Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți?
24. Arătați-mi un dinar. Al cui chip și scriere are pe el? Iar ei au
zis: Ale Cezarului.
25. Și El a zis către ei: Așadar, dați cele ce sunt ale Cezarului,
Cezarului și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.
26. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, mirându-se
de cuvântul Lui, au tăcut.
27. Și apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere,
L-au întrebat:
28. Zicând: Învățătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele
cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie
și să ridice urmaș fratelui său.
29. Erau deci șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit
fără de copii.
30. Și a luat-o al doilea, și a murit și el fără copii.
31. A luat-o și al treilea; și tot așa toți șapte n-au lăsat copii
și au murit.
32. La urmă a murit și femeia.
33. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soție, căci toți
șapte au avut-o de soție?
34. Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se
mărită;
35. Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea
cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită.
36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt
fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
37. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește
Domn pe Dumnezeul lui Avraam, și Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui
Iacov.
38. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor, căci
toți trăiesc în El.
39. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine
ai zis.
40. Și nu mai cutezau să-L întrebe nimic.
41. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui
David?
42. Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Domnului
meu: Șezi de-a dreapta Mea,
43. Până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale".
44. Deci David Îl numește Domn; și cum este fiu al lui?
45. Și ascultând tot poporul, a zis ucenicilor:
46. Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi,
care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și
locurile cele dintâi la ospețe,
47. Mâncând casele văduvelor și de ochii lumii rugându-se îndelung;
aceștia vor lua mai mare osândă.
CAPITOLUL 21
Banul văduvei. Cuvântarea lui Iisus despre dărâmarea Ierusalimului
și a doua Sa venire.
1. Și privind, a văzut pe cei bogați, aruncând darurile lor în vistieria
templului.
2. Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani.
3. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai
mult decât toți.
4. Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta
însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață.
5. Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase
și cu podoabe, El a zis:
6. Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste
piatră care să nu se risipească.
7. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când oare, vor fi acestea?
Și care este semnul când au să fie acestea?
8. Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în
numele Meu, zicând: Eu sunt, și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei.
9. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați;
căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând.
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste
împărăție.
11. Și vor fi cutremure mari și, pe alocurea, foamete și ciumă și spaime
și semne mari din cer vor fi.
12. Dar, mai înainte de toate acestea, își vor pune mâinile pe voi
și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați
și la dregători, pentru numele Meu.
13. Și va fi vouă spre mărturie.
14. Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce
veți răspunde;
15. Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta
împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri.
16. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de neamuri și de prieteni,
și vor ucide dintre voi.
17. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu.
18. Și păr din capul vostru nu va pieri.
19. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.
20. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți
că s-a apropiat pustiirea lui.
21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui
să iasă din el și cei de prin țarină să nu intre în el.
22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate
cele scrise.
23. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta
în acele zile. Căci va fi în țară mare strâmtorare și mânie împotriva acestui
popor.
24. Și vor cădea de ascuțișul săbiei și vor fi duși robi la toate neamurile,
și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini
vremurile neamurilor.
25. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ spaimă
întru neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor.
26. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină
peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
27. Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și
cu slavă multă.
28. Iar când vor începe să fie acestea, prindeți curaj și ridicați
capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.
29. Și le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii:
30. Când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara
este aproape.
31. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape
este împărăția lui Dumnezeu.
32. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor
fi toate acestea.
33. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
34. Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre
de mâncare și de băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vine peste
voi fără de veste,
35. Ca o cursă; căci va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului
pământ.
36. Privegheați dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să
scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.
37. Și ziua era în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea
pe muntele ce se cheamă al Măslinilor.
38. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L
asculte.
CAPITOLUL 22
Iisus vândut de Iuda. Cina cea de taină. Despre întâietate. Suferințele
din grădina Ghetsimani. Prinderea și aducerea la Caiafa. Lepădarea lui
Petru.
1. Și se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști.
2. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau
de popor.
3. Și a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din
numărul celor doisprezece.
4. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei,
cum să-L dea în mâinile lor.
5. Și ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani.
6. Și el a primit și căuta prilej să-L dea lor, fără știrea mulțimii.
7. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile.
8. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți
Paștile, ca să mâncăm.
9. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim?
10. Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina
un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra.
11. Și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea
în care să mănânc Paștile cu ucenicii mei?
12. Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți.
13. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit
Paștile.
14. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, și apostolii împreună
cu El.
15. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști,
mai înainte de patima Mea,
16. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi
desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu.
17. Și luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l
între voi;
18. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu
va veni împărăția lui Dumnezeu.
19. Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta
este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea
Mea.
20. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este
Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.
21. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.
22. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia
prin care este vândut!
23. Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei
ar fi acela, care avea să facă aceasta?
24. Și s-a iscat între ei și neînțelegere: cine dintre ei se pare că
e mai mare?
25. Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele și se numesc
binefăcători.
26. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie
ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește.
27. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește?
Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce
slujește.
28. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele.
29. Și Eu vă rânduiesc vouă împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl
Meu,
30. Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea și să ședeți
pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
31. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă
ca pe grâu;
32. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând,
întorcându-te, întărește pe frații tăi.
33. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță
și la moarte.
34. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul,
până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoști.
35. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și
fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.
36. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și
traista, și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere.
37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura
aceasta: "Și cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au
ajuns la sfârșit.
38. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de
ajuns.
39. Și, ieșind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, și ucenicii
l-au urmat.
40. Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați
în ispită.
41. Și El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, și îngenunchind,
Se ruga.
42. Zicând: Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar. Dar
nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.
43. Iar un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea.
44. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea
Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.
45. Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui și i-a
aflat adormiți de întristare.
46. Și le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați
în ispită.
47. Și vorbind El, iată o mulțime și cel ce se numea Iuda, unul dintre
cei doisprezece, venea în fruntea lor. Și s-a apropiat de Iisus, ca să-L
sărute.
48. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?
49. Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis:
Doamne, dacă vom lovi cu sabia?
50. Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea
dreaptă.
51. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici. Și atingându-Se
de urechea lui l-a vindecat
52. Și către arhiereii, către căpeteniile templului și către bătrânii
care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii
și cu toiege.
53. În toate zilele fiind cu voi în templu, n-ați întins mâinile asupra
Mea. Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului.
54. Și, prinzându-L, L-au dus și L-au băgat în casa arhiereului. Iar
Petru Îl urma de departe.
55. Și, aprinzând ei foc în mijlocul curții și șezând împreună, a șezut
și Petru în mijlocul lor.
56. Și o slujnică, văzându-l șezând la foc, și uitându-se bine la el,
a zis: Și acesta era cu El.
57. Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc.
58. Și după puțin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Și tu ești dintre
ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt.
59. Iar când a trecut ca un ceas, un altul susținea zicând: Cu adevărat
și acesta era cu El, căci este galileian.
60. Și Petru a zis: Omule, nu știu ce spui. Și îndată, încă vorbind
el, a cântat cocoșul.
61. Și întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; și Petru și-a adus
aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoșul
astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori.
62. Și ieșind afară, Petru a plâns cu amar.
63. Iar bărbații care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L.
64. Și acoperindu-I fața, Îl întrebau, zicând: Proorocește cine este
cel ce Te-a lovit?
65. Și hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui.
66. Și când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii
și cărturarii și L-au dus pe El în sinedriul lor.
67. Zicând: Spune nouă dacă ești Tu Hristosul. Și El le-a zis: Dacă
vă voi spune, nu veți crede;
68. Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde.
69. De acum însă Fiul Omului va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.
70. Iar ei au zis toți: Așadar, Tu ești Fiul lui Dumnezeu? Și El a
zis către ei: Voi ziceți că Eu sunt.
71. Și ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înșine am auzit
din gura Lui?
CAPITOLUL 23
Iisus înaintea lui Irod. Judecata, răstignirea, moartea și îngroparea.
1. Și sculându-se toată mulțimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat.
2. Și au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind
neamul nostru și împiedicând să dăm dajdie Cezarului și zicând că El este
Hristos rege.
3. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar El,
răspunzând, a zis: Tu zici.
4. Și Pilat a zis către arhierei și către mulțimi: Nu găsesc nici o
vină în Omul acesta.
5. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învățând prin toată
Iudeea, începând din Galileea până aici.
6. Și Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileian.
7. Și aflând că este sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care
era și el în Ierusalim în acele zile.
8. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme
dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, și nădăjduia să vadă vreo
minune săvârșită de El.
9. Și L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic.
10. Și arhiereii și cărturarii erau de față, învinuindu-L foarte tare.
11. Iar Irod, împreună cu ostașii săi, batjocorindu-L și luându-L în
râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare și L-a trimis iarăși la Pilat.
12. Și în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul,
căci mai înainte erau în dușmănie între ei.
13. Iar Pilat, chemând arhiereii și căpeteniile și poporul,
14. A zis către ei: Ați adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor
al poporului; dar iată eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am
găsit în acest Om, din cele ce aduceți împotriva Lui.
15. Și nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăși la noi. Și iată,
El n-a săvârșit nimic vrednic de moarte.
16. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera.
17. Și trebuia, la praznic, să le elibereze un vinovat.
18. Dar ei, cu toții, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta și eliberează-ne
pe Baraba,
19. Care era aruncat în temniță pentru o răscoală făcută în cetate
și pentru omor.
20. Și iarăși le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus.
21. Dar ei strigau, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L!
22. Iar el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârșit Acesta? Nici
o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera.
23. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit,
și strigătele lor au biruit.
24. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor.
25. Și le-a eliberat pe cel aruncat în temniță pentru răscoală și ucidere,
pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor.
26. Și pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care
venea din țarină, i-au pus crucea, ca s-o ducă în urma lui Iisus.
27. Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau
în piept și Îl plângeau.
28. Și întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului,
nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri.
29. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe
și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat!
30. Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi; și dealurilor:
Acoperiți-ne.
31. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?
32. Și erau duși și alții, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună
cu El.
33. Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit
acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac. Și împărțind
hainele Lui, au aruncat sorți.
35. Și sta poporul privind, iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând:
Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine Însuși, dacă El este
Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
36. Și Îl luau în râs și ostașii care se apropiau, aducându-I oțet.
37. Și zicând: Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine
Însuți!
38. Și deasupra Lui era scris cu litere grecești, latinești și evreiești:
Acesta este regele iudeilor.
39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți, Îl hulea zicând:
Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi.
40. Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu,
că ești în aceeași osândă?
41. Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre;
Acesta însă n-a făcut nici un rău.
42. Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția
Ta.
43. Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în
rai.
44. Și era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste
tot pământul până la ceasul al nouălea.
45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâșiat
pe la mijloc.
46. Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale
încredințez duhul Meu. Și acestea zicând, Și-a dat duhul.
47. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând:
Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
48. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând
cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul.
49. Și toți cunoscuții Lui, și femeile care Îl însoțiseră din Galileea,
stăteau departe, privind acestea.
50. Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și
drept,
51. - Acesta nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor. El era din Arimateea,
cetate a iudeilor, așteptând împărăția lui Dumnezeu.
52. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus.
53. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un
mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.
54. Și ziua aceea era vineri, și se lumina spre sâmbătă.
55. Și urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit
mormântul și cum a fost pus trupul Lui.
56. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au
odihnit, după Lege.
CAPITOLUL 24
Învierea Domnului. El Se arată ucenicilor care mergeau spre Emaus
și apoi apostolilor. Înălțarea la cer.
1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la
mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.
3. Și intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.
4. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat
înaintea lor, în veșminte strălucitoare.
5. Și, înfricoșându-se ele și plecându-și fețele la pământ, au zis
aceia către ele: De ce căutați pe Cel viu între cei morți?
6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind
încă în Galileea,
7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși
și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
8. Și ele și-au adus aminte de cuvântul Lui.
9. Și întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece
și tuturor celorlalți.
10. Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte
împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
11. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au
crezut.
12. Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a
văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea
ce se întâmplase.
13. Și iată, doi dintre ei mergeau în aceeași zi la un sat care era
departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Și pe când vorbeau și se întrebau între ei. și Iisus Însuși, apropiindu-Se,
mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască.
17. Și El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați
unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinși de întristare.
18. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur ești
străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
19. El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul,
Care era prooroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și
a întregului popor.
20. Cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii
noștri;
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel;
și, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
22. Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineață
la mormânt,
23. Și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de
îngeri, care le-au spus că El este viu.
24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum
spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25. Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca
să credeți toate câte au spus proorocii!
26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în
slava Sa?
27. Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor,
din toate Scripturile cele despre El.
28. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge
mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară
și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei.
30. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat
și, frângând, le-a dat lor.
31. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut
de ei.
32. Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră,
când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?
33. Și, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim și au
găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei,
34. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon.
35. Și ei au istorisit cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut
de ei la frângerea pâinii.
36. Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a
zis: Pace vouă.
37. Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh.
38. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică
astfel de gânduri în inima voastră?
39. Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă
și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am.
40. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.
41. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis:
Aveți aici ceva de mâncare?
42. Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere.
43. Și luând, a mâncat înaintea lor.
44. Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi
fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise
despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi.
45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
46. Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos
și așa să învieze din morți a treia zi.
47. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor
la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48. Voi sunteți martorii acestora.
49. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți
în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus.
50. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a
binecuvântat.
51. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la
cer.
52. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie
mare.
53. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe
Dumnezeu. Amin.
|