CAPITOLUL 1
Preziceri asupra neamurilor din pricina rătăcirii lor.
l. Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie
pentru Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam,
fiul lui Ioaș, regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
2. Și a zis: Când Domnul va striga puternic din Sion și din Ierusalim
va slobozi glasul Său, jalnice vor fi pășunile păstorilor și uscat va fi
vârful Carmelului".
3. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Damascului, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, fiindcă ei au sfărâmat Galaadul cu tăvălugi
de fier.
4. Pentru aceasta voi trimite foc asupra casei lui Hazael și va mistui
palatele lui Ben-Hadad;
5. Și voi zdrobi zăvoarele Damascului și voi stârpi pe locuitorii din
valea Aven și pe ai celui care ține în mână sceptrul din Bet-Eden și poporul
cel din Aram va fi dus în robie la Chir", zice Domnul!
6. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Gazei, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că ei au dus în robie mari tabere
de robi, ca să le dea în mâna lui Edom;
7. Pentru aceasta, foc voi năpusti în zidurile Gazei și palatele ei
le va mistui;
8. Pe tot locuitorul din Așdod îl voi stârpi și pe cel ce ține în mână
sceptrul din Ascalon; și voi îndrepta către Acaron mâna Mea și rămășițele
Filistenilor vor pieri", zice Domnul Dumnezeu.
9. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Tirului, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că tabere întregi de robi au fost
date în mâna lui Edom și nu și-au mai adus aminte de legământul cel dintre
frați.
10. Pentru aceasta voi trimite vâlvătăi de foc în zidurile Tirului
și vor mistui palatele lui!"
11. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Edomului, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că el a urmărit cu sabia pe fratele
său și că a înăbușit milostivirea lui. Din pricină că urgia lui a dăinuit
necontenit și furia lui s-a dezlănțuit mereu;
12. Pentru aceasta voi trimite foc în Teman și palatele cele din Bosra
le va mistui".
13. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale feciorilor lui Amon, ba
chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, căci ei au spintecat femeile însărcinate
ale Galaadului, ca să-și întindă hotarele lor;
14. Pentru aceasta voi aprinde foc în zidurile Rabei și văpaia va mistui
palatele ei în ziua de război, în mijlocul vijeliei, în ziua cea de grea
furtună.
15. Și regele lor va merge în robie, împreună cu căpeteniile lui",
zice Domnul!
CAPITOLUL 2
Pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Moab, Iuda și Israel.
1. Așa grăiește Domnul: "Pentru trei păcate ale Moabului, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că el a ars oasele regelui Edomului
până le-a prefăcut în cenușă.
2. Pentru aceasta voi trimite foc în Moab și va mistui palatele cele
din Cheriot. Și Moabul își va sfârși viața în larmă, printre strigăte de
război și în sunetul trâmbiței;
3. Pe judecători îi voi stârpi din mijlocul lui și pe toate căpeteniile,
împreună cu el le voi omorî", zice Domnul!
4. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale lui luda, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că ei au aruncat legea Domnului
și au nesocotit rânduielile Lui și au rătăcit în minciunile lor în care
și părinții lor alunecaseră;
5. Pentru aceasta voi trimite foc în Iuda și palatele cele din Ierusalim
le va mistui".
6. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate țale lui Israel, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint
și pe cel sărac pentru o pereche de încălțăminte.
7. Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani și calcă în picioare
pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeași desfrânată
își află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt;
8. Pe veșmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc și
vinul celor năpăstuiți îl beau în templul dumnezeului lor.
9. Eu am prăpădit pe Amorei dinaintea lor, oameni înalți la stat ca
cedrii și falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus și rădăcina jos!
10. Eu v-am scos pe voi din țara Egiptului și patruzeci de ani v-am
purtat prin pustiu, ca să luați în stăpânire țara Amoreilor.
11. Eu am așezat prooroci dintre feciorii voștri și nazirei dintre
flăcăii voștri! Oare nu este așa, fii ai lui Israel?" zice Domnul.
12. Dar voi ați dat nazireilor vin să bea și proorocilor le-ați poruncit,
zicând: "Nu proorociți!"
13. Pentru aceasta vă voi face să vă clătinați încoace și încolo, cum
se clatină o căruță încărcată cu snopi.
14. Cel iute de picior nu va putea să fugă, cel puternic nu se va mai
bizui pe puterea lui și cel viteaz nu va scăpa cu viață;
15. Arcașul nu va putea ține piept, cel sprinten la picior nu va scăpa,
iar cel călare pe cal nu va putea să se izbăvească.
16. Și cel mai îndrăzneț dintre cei viteji va fugi dezbrăcat în ziua
aceea", zice Domnul.
CAPITOLUL 3
Fărădelegea Israeliților și prezicerea pedepsei lor.
l. Ascultați cuvântul acesta pe care Domnul îl grăiește către voi, fii
ai lui Israel, și către tot neamul pe care l-a scos din pământul Egiptului,
zicând:
2. "Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile pământului; pentru
aceasta vă voi pedepsi pe voi pentru toate fărădelegile voastre.
3. Oare pot merge doi laolaltă fără să se fi înțeles?
4. Oare urlă leul în pădure fără a fi găsit prada? Oare puiul de leu
face să-i răsune glasul din culcușul său fără să fi prins ceva?
5. Pasărea cade oare în laț fără să fi fost el întins? Și se ridică
oare cursa de pe pământ fără să se fi prins ceva în ea?
6. Sună oare trâmbița în cetate fără ca poporul să nu se înspăimânte?
Se întâmplă vreo nenorocire în cetate fără ca Domnul să nu o fi pricinuit?
7. Domnul nu face nimic fără să fi descoperit taina Sa proorocilor,
slujitorii Lui!
8. Dacă leul mugește, cine nu se va înfricoșa? Și dacă Domnul grăiește,
cine nu va prooroci?
9. Dați de știre de pe acoperișurile palatelor din Așdod, de pe palatele
din țara Egiptului și ziceți: Adunați-vă pe muntele Samariei și vedeți
câte neorânduieli sînt în această cetate si ce asupriri în sânul ei.
10. Ei nu știu să lucreze cu dreptate, zice Domnul, strâng comori din
silnicie și din jaf în palatele lor.
11. Pentru aceasta, așa zice Domnul Dumnezeu: "Vrăjmașul va cutreiera
prin țară și te va despuia de puterea ta și va jefui palatele tale!"
12. Așa grăiește Domnul: "Precum ciobanul scapă din gura leului două
șolduri de carne sau un vârf de ureche, așa vor scăpa fiii lui Israel!
Voi care stați în Samaria pe un colț de pat și în Damasc în așternuturi,
13. Ascultați și mărturisiți împotriva casei lui Iacov, zice Domnul
Dumnezeu, Dumnezeul Savaot;
14. Că în ziua în care voi pedepsi fărădelegile lui Israel, voi răsturna
altarele cele din Betel și coarnele jertfelnicului vor fi sfărâmate și
vor cădea pe pământ.
15. Și casa cea de iarnă o voi dărâma și lăcașurile cele de fildeș
vor pieri și case fără de număr nu vor mai fi", zice Domnul.
CAPITOLUL 4
Mustrarea și amenințarea celor răi din poporul Israel.
l. Ascultați cuvântul acesta, voi vaci din Vasan, care stați pe muntele
Samariei, voi care asupriți pe cei slabi, zdrobiți pe cei săraci, voi care
ziceți bărbaților voștri: "Aduceți să bem!"
2. Juratu-S-a Domnul întru sfințenia Sa: "Iată vin zile când voi veți
fi ridicați cu cârlige și urmașii cei de după voi cu căngi;
3. Și veți ieși prin spărturile zidurilor una câte una și veți fi aruncate
către muntele Hermonului, zice Domnul!
4. Veniți la Betel și păcătuiți și în Ghilgal înmulțiți fărădelegile!
De dimineață aduceți jertfele voastre, și la fiecare trei zile zeciuielile
voastre!
5. Puneți înainte prinoase cu aluat ca jertfă de laudă, vestiți, trâmbițați
prinoasele voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă place vouă, copii ai
lui Israel", zice Domnul Dumnezeu.
6. "De aceea și Eu v-am lăsat cu dinții curați în toate cetățile voastre
și cu lipsă de pâine în toate sălașele voastre, dar nu v-ați întors către
Mine", zice Domnul.
7. "V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriș; și peste
o cetate am revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ținut a plouat,
iar în cel care n-a plouat, s-a uscat holda.
8. Și s-au pornit două-trei cetăți către o altă cetate ca să bea apă,
dar nu s-au săturat! Si voi tot nu v-ați întors către Mine", zice Domnul.
9. "V-am bătut pe voi cu rugină și cu mălură; am pustiit grădinile
și viile voastre; smochinii și măslinii voștri au fost prăpădiți de lăcuste.
Dar voi nu v-ați întors către Mine", zice Domnul.
10. "Am trimis asupra voastră ciumă ea aceea din pământul Egiptului;
cu sabie am ucis pe feciorii voștri, în robie am dus până și caii voștri,
iar întru urgia Mea am ridicat văpăi de foc în taberele voastre. Dar voi
nu v-ați întors către Mine", zice Domnul.
11. "Și v-am prăbușit pe voi cum a prăbușit Dumnezeu Sodoma și Gomora
și ați ajuns ca un tăciune scos din vâlvătaie. Dar nu v-ați întors către
Mine", zice Domnul!
12. Drept aceea, iată ce-ți voi face; Israele - și cu deadinsul îți
voi face aceasta! Pregătește-te, Israele, să te întâlnești cu Dumnezeul
tău!
13. Că El este Cel țare a întocmit munții și a făurit vîntul și descoperă
omului gândurile sale; El a făcut zorile și întunericul și calcă peste
înălțimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!
CAPITOLUL 5
Tânguirea proorocului; chemarea la pocăință și căderea lui Israel.
1. Ascultați cuvântul acesta pe care eu îl rostesc asupra voastră, cântec
de jale pentru voi, cei din casa lui Israel:
2. Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă
la pământ și nimeni nu o ridică!
3. Că așa grăiește Domnul Dumnezeu casei lui Israel: "Cetatea care
scotea o mie de oameni în luptă va rămâne cu o sută, și cea care scotea
o sută va rămâne cu zece".
4. Că așa zice Domnul către casa lui Israel:
5. "Căutați-Mă și veți fi vii! Nu umblați după Betel și în Ghilgal
să nu intrați și nu treceți pe lângă Beer-Șeba, căci Ghilgalul va fi dus
în robie și Betelul va rămâne o nimica toată.
6. Ci căutați pe Domnul ca să fiți vii, ca nu cumva să dea flăcărilor
casa lui Iosif, să fie mistuită și nimeni să nu o poată stinge din cei
din Betel.
7. Aceștia prefac judecata în pelin și prăbușesc dreptatea la pământ.
8. Căutați pe Cel care a făcut Orionul și Pleiadele, pe Cel care preface
dimineața în întuneric adânc și întunecă ziua ca noaptea, pe Cel care cheamă
apa mării și o varsă peste fata pământului. Domnul este numele Lui!
9. El aduce ruina peste cel puternic și prăpădul peste cetatea cea
întărită.
10. Ei urăsc pe apărătorul dreptului la poarta cetății și de cel ce
grăiește cinstit le este scârbă.
11. Drept aceea, fiindcă voi călcați în picioare pe cel sărman și luați
de la el dar de grâu, cu toate că ați zidit case de piatră, nu le veți
locui, și deși ați sădit viță de bun soi, nu veți bea din vinul ei.
12. Că Eu știu că mari sînt fărădelegile voastre și grele păcatele
voastre, ca unii care asupriți pe cel drept și luați mită și stoarceți
pe cei săraci la porțile cetății.
13. Dar în vremea aceea omul cel înțelept va tăcea, că este vreme rea.
14. Căutați binele și nu răul, ca să fiți vii și așa Domnul Dumnezeu
Savaot va fi cu voi precum ziceți că este.
15. Urâți răul și iubiți binele și hotărâți judecata cea dreaptă la
porți, poate că Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămași ai
lui Iosif.
16. Pentru aceasta așa grăiește Domnul Dumnezeu Savaot, Atotțiitorul:
"În toate piețele plânset va fi și pe toate ulițele se va auzi strigând:
Vai! Vai! Plugarul va fi îndemnat la jale și la tânguire lângă cei ce știu
să se bocească.
17. Și în toate viile va fi bocet, că Eu trec prin mijlocul tău", zice
Domnul.
18. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va întâmpla cu voi? Ziua
Domnului este zi de întuneric si nu de lumină!
19. Veți fi ca un om care fuge din fața leului și dă peste un urs,
și ca unul care intră în casă și se reazemă cu mâna de un perete și îl
mușcă șarpele.
20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric și nu lumină, beznă și nu
strălucire?
21. Urât-am, disprețuit-am prăznuirile voastre și nu simt nici o plăcere
pentru sărbătorile voastre.
22. Când Îmi veți aduce arderi de tot și prinoase, nu le voi binevoi
și la jertfele de mântuire grase ale voastre nu voi pleca ochii.
23. Depărtează de Mine zgomotul cântecelor tale, că nu am plăcere să
ascult cântarea alăutelor tale!
24. Și judecata se va năpusti ca apa ,Și dreptatea ca un șuvoi furios.
25. Voi cei din casa lui Israel, Mi-ați adus, oare, jertfe și prinoase
în pustiu, vreme de patruzeci de ani?
26. Dar acum veți aduce cu voi pe Sacut, regele vostru, și steaua dumnezeului
vostru, Chevan, idolii voștri pe care vi i-ați făurit.
27. Și Eu vă voi duce robi dincolo de Damasc, zice Domnul, al Cărui
nume este Dumnezeu Savaot.
CAPITOLUL 6
Amenințarea cu pieire și robie a celor mândri și dezmierdați.
l. Vai de voi, cei fără de grijă din Sion și cei care nădăjduiți în
muntele Samariei! Însemnați pe cei mai de seamă dintre neamuri și îndreptați-vă
către ei, voi cei din casa lui Israel!
2. Treceți la Calne și vedeți, duceți-vă de acolo la Hamatul cel mare
și coborâți-vă în Gatul Filisteii; prețuiesc ele mai mult decât aceste
regate? Ținutul lor este mai mare decât al vostru?
3. Voi fugiți de ziua cea de nenorocire și vă hărăziți o odihnă plină
de primejdii.
4. Iată că ei stau tolăniți pe paturi de fildeș și stau întinși în
așternuturile lor și mănâncă miei din turmă și viței crescuți în staul.
5. Se arată dibaci în cântece de liră și întocmai ca David se întrec
în instrumente muzicale;
6. Beau din cupe vin și din pârga untdelemnului își fac miresme pentru
uns și nu le pasă de prăbușirea casei lui Iosif!
7. Pentru aceasta ei vor fi duși în robie în fruntea robilor și strigătul
de bucurie al celor fără frâu va dispărea.
8. Juratu-S-a Domnul pe Sine însuși, zice Domnul Dumnezeu Savaot: Îmi
este scârbă de semeția lui Iacov și palatele lui le urăsc, pentru aceasta
voi preda cetatea dimpreună cu tot ceea ce este în ea.
9. Astfel că dacă vor rămâne zece oameni într-o singură casă, vor muri!
10. Și nu va scăpa decât un mic număr, ca să scoată oasele din casă.
Unul va zice celui care este în fundul casei: "Mai este cu tine cineva?"
Și celălalt îi va răspunde: "Nu!" Și cel dintâi îi va zice: "Taci, că nu
trebuie să amintești numele Domnului!"
11. Că iată Domnul va porunci și va lovi casa cea mare cu dărâmare
și casa cea mică cu crăpături.
12. Oare pot caii să fugă pe stâncă? Se va ara marea cu boii? Căci
voi prefaceți judecata în otravă și rodul dreptății în pelin.
13. Voi vă veseliți pentru Lodebar și ziceți: "Oare n-am cucerit prin
forța noastră puterea?"
14. Și iată Eu voi ridica împotriva voastră - voi, cei din casa lui
Israel - zice Domnul Dumnezeu Savaot, un popor care vă va asupri de Ia
intrarea Hamatului până la râul Araba.
CAPITOLUL 7
Vedeniile proorocului Amos despre pedepsele următoare.
l. Iată ce vedenie mi-a arătat Domnul Dumnezeu: se făcea un stol de
lăcuste la datul otavei, și era otava după cositul cuvenit regelui.
2. Și după ce au sfârșit de mâncat iarba de pe pământ, am zis: Doamne
Dumnezeule, fie-ți milă! Cum va putea îndura aceasta Iacov, căci el este
mic!
3. Și S-a milostivit Domnul pentru aceste vorbe și a zis: "Nu se va
mai întâmpla!"
4. Apoi Domnul Dumnezeu mi-a arătat o altă vedenie: iată că Domnul
chema focul ca să facă judecată; el a mistuit adâncul cel necuprins și
a prăpădit și parte din pământ,
5. Și am zis: Doamne, Dumnezeule, oprește-Te! Cum va îndura Iacov,
căci el este mic!
6. Și S-a milostivit Domnul și acum, și a zis: "Nici aceasta nu se
va întâmpla!"
7. Și iarăși am avut o vedenie: iată că Domnul stătea lângă un zid
drept, iar în mâna Lui avea o cumpănă de plumb.
8. Și a zis Domnul către mine: "Ce vezi tu Amos?" Și am zis: O cumpănă
de plumb. Și mi-a răspuns Domnul: "Iată Eu voi pune cumpăna cea de plumb
în mijlocul poporului Meu Israel și de aici încolo nu-l voi mai cruța.
9. Înălțimile lui Isaac vor fi distruse, și capiștile lui Israel vor
fi dărâmate, iar împotriva casei lui Ieroboam Mă voi scula cu sabie".
10. Atunci a trimis Amasia, preotul cel din Betel, către Ieroboam,
regele lui Israel, zicând: "Amos uneltește împotriva ta chiar în casa lui
Israel! Și locuitorii țării nu mai pot îndura cuvintele lui!"
11. Dar iată ce grăiește Amos: "De sabie va muri Ieroboam și Israel
va fi dus în robie de pe pământul lui!"
12. Si a zis Amasia către Amos: "Profetule, scoală și fugi în pământul
lui Iuda și mănâncă acolo pâine și profețește în acele locuri;
13. Dar în Betel tu nu vei mai profeți, că el este un sanctuar al regelui,
un templu al regatului!"
14. Și a răspuns Amos și a zis către Amasia: "Eu nu sînt prooroc și
nici fecior de prooroc, ci sînt păstor și adunător de sicomore;
15. Și de la turmă m-a luat Domnul și mi-a zis: "Du-te și proorocește
în poporul Meu Israel!"
16. și acum ascultă cuvântul Domnului, tu ,care zici: "Nu se cuvine
să proorocești împotriva lui Israel și să nu propovăduiești împotriva casei
lui Isaac!
17. Pentru aceasta așa zice Domnul: "Femeia ta se va desfrâna în cetate
și fiii și fiicele tale vor cădea în ascuțișul sabiei; pământul tău va
fi măsurat cu funia și tu vei muri într-un loc spurcat, iar Israel va fi
dus în robie de pe pământul lui".
CAPITOLUL 8
Vedenie despre pieirea casei lui Israel și foametea duhovnicească.
1. Și iată ce mi-a arătat Domnul Dumnezeu: se făcea un coș cu poame,
2. Și mi-a zis: "Ce vezi tu, Amos?" și a grăit Domnul către mine: "Vine
sfârșitul poporului Meu Israel, căci nu-l voi mai trece cu vederea!
3. Și in ziua aceea cântările templului se vor preface în tânguiri,
zice Domnul Dumnezeu. Hoiturile vor fi fără de număr; oriunde se vor arunca
va fi tăcere!
4. Ascultați acestea, voi cei care zdrobiți pe cei sărmani și vreți
să stârpiți pe cei obijduiți din țară,
5. Zicând: "Când va trece luna nouă ca să vindem grâul și ziua de odihnă
ca să deschidem jitnița, să micșorăm efa, să mărim siclul și să le înlocuim
cu cântare strâmbe?
6. Să cumpărăm pe preț de argint pe cei nevoiași și pe cei în strâmtorare
pentru o pereche de încălțăminte, să vindem grâul cel de lepădat?"
7. Juratu-S-a Domnul împotriva semeției lui Iacov: "Niciodată nu voi
uita faptele lor!"
8. Pentru aceasta, oare, pământul nu se va zbuciuma și toți locuitorii
nu vor fi cuprinși de jale? Se va înălța ca Nilul pe de-a întregul, se
va învolbura și va descrește ca fluviul cel din Egipt.
9. Iar în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele în miezul
zilei și voi întuneca pământul în zi luminoasă;
10. Voi preface praznicele voastre în jelire și toate cântările voastre
în tânguire; pe toate coapsele voi pune sac și pleșuve vor fi toate capetele;
voi înteți jalea ca pentru cel unul-născut și sfârșitul va fi o zi de deznădejde!
11. Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete
pe pământ, nu foamete de pâine și nu sete de apă, ci de auzit cuvintele
Domnului.
12. Și ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă și de la miazănoapte
la răsărit și vor cutreiera pământul căutând cuvântul Domnului, dar nu
îl vor afla.
13. În vremea aceea se vor usca de sete fecioarele cele cu chip frumos
și flăcăii;
14. Cei care se jură pe păcatul Samariei și zic: "Viu este Dumnezeul
tău, Dane, și vie este calea până la Beer-Șeba" - vor cădea și nu se vor
mai scula!
CAPITOLUL 9
Amenințarea necredincioșilor cu pedeapsă și întoarcerea poporului
din robie.
1. Văzut-am pe Domnul stând lângă altar și a zis: "Lovește capetele
stâlpilor ca să cadă tavanul, prăvălește-le peste capetele tuturor, iar
pe cei ce vor scăpa, cu sabia îi voi omorî. Nimeni nu se va izbăvi cu fuga
și nici unul nu-și va scăpa viața!
2. Dacă se vor strecura în locuința morților, de acolo mâna Mea îi
va apuca, și de se vor sui în cer, îi voi da jos de acolo;
3. Dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului și acolo îi voi prinde
și îi voi apuca. De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei în fundul mării,
voi da poruncă șarpelui și îi va mușca.
4. În robie de se vor duce înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi da
poruncă și sabia îi va ucide, căci ochii Mei Eu îi ațintesc spre rău iar
nu spre bine!
5. Domnul Dumnezeu Savaot se atinge de pământ, și el se topește și
toți locuitorii sînt cuprinși de jale. Pământul se înalță ca Nilul și descrește
ca fluviul Egiptului.
6. El a zidit locuințele Sale înalte în ceruri și bolta cea de peste
pământ a întemeiat-o. El cheamă apele mării și le revarsă peste fața a
tot pământul. Domnul este numele Lui.
7. "Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și
Cușiții?", zice Domnul. "Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului,
pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?"
8. Iată ochii Domnului Dumnezeu privesc spre împărăția cea păcătoasă
și Eu o voi nimici de pe fața pământului! Dar nu voi distruge casa lui
Iacov, zice Domnul!
9. Căci iată, voi da porunci și vă voi vântura printre toate neamurile,
pe voi cei din neamul lui Israel, precum vânturi grâul la ciur, ca nici
o pietricică să nu cadă pe pământ.
10. De sabie vor pieri toți păcătoșii cei din poporul Meu, care zic:
"Prăpădul nu ne va atinge și peste noi nu va da".
11. În ziua aceea voi ridica cortul cel căzut al lui David și voi drege
spărturile lui și dărâmăturile le voi ridica la loc și-l voi zidi ca în
vremurile cele dintru început;
12. Ca astfel ei să ia în stăpânire rămășița Edomului și toate popoarele
peste care s-a chemat numele Meu, zice Domnul, Care face acestea.
13. Iată vin zile, zice Domnul, când cel ce ară va ajunge din urmă
pe cel ce seceră, și cel ce calcă strugurii pe cel ce seamănă. și munții
vor picura must și toate colinele se vor topi.
14. Și Eu voi întoarce din robie pe poporul Meu Israel, și ei vor zidi
cetățile cele pustiite și le vor locui, vor sădi vii și vor bea din vinul
lor, vor face grădini și din roadele lor vor mânca.
15. Și îi voi răsădi în pământul lor și nu vor mai fi smulși din țara
pe care le-am dat-o în stăpânire", zice Domnul Dumnezeul tău.